marți, 4 februarie 2014

Minuscule portrete desprinse aleatoriu din alfabetul orbilor




uneori, mă gândesc că unele femei așteaptă seara un blând sărut de noapte bună,
un mic gest de afecțiune, o îmbrățișare, un moment de dragoste, și de tandrețe,
care să le întărească pentru zilele tăcute, mai puțin vorbite, expuse ori celebrate,


ori îmi închipui cum unele femei își doresc măcar o dată pe an să fie din nou mirese
iar trena să le curgă din piele ca o copilărie albă, fericită, la care să se uite
peste umăr cu teama că se poate desprinde,


femei ce își doresc măcar o dată pe an să fie luate în brațe
și să atingă cerul cu vârful limbii, și cu marginea buzelor pregătite să iubească,


iar alteori îmi spun că există pe undeva femei ce nu-și cunosc încă prea bine corpul,
și se pipăie, explorându-și punctele văzute și nevăzute ale plăcerii stinse,
cunoscând devreme aspreala sângelui și învățând spontan alfabetul orbilor,


femei  ce stau lipite de pereți ca pisicile de pervaz
și își ling degetele după ce au citit povești fabuloase cu oameni care nu mor,


îmi închipui femei ce își atârnă iubirea la geamuri ca pe un steag în vreme de holeră


femei cu un alt fus orar, cu altă gamă în care cântă, femei ce au o altfel de apă,
o apă ce nu e niciodată lichid, ci mai mult o miriște pe foaia de hârtie,


femei care îngurgitează substanțele volatile, care inspiră poeme scrise
pe stomacul gol,  ori femei sentimentale, ce au stamine pe spate gata să lumineze,


femei drăgăstoase, ce vor să inventeze logodna o dată pe an
cu inimile spălate, curate, și gata de agățat în copacul din curte,
ca vasele de lut, femei care se pregătesc de măritat, și de resuscitat suflete,


frumoase ce își lasă casele deschise, să se vadă piatra, lemnul, văruiala,
făpturi absolvite de griji, care cunosc regulile jocurilor de îndrăgostiți,


îmi imaginez femei care-și deschid lada de zestre deși se așteaptă ca oamenii
să pipăie, să măsoare, să cerceteze, să guste din pânza modului lor de a trăi
și din toate celelalte vieți puse bine la păstrat pentru musafiri,


femei cu soare sub sâni, cu intenții blânde și zâmbete scurse din trupul lor
ca o pojghiță foarte fină pe care trebuie să mergi în vârful picioarelor,


femei cochete ce pregătesc cuvintele cu grijă ca și cum ar face pâine,
frumoase ce clarifică înțelesuri, ce elimină impurități și aleg sensurile,


pe care noi, privitorii orbi, de sex opus,
abia câteodată și rareori le vedem...

















14 comentarii:

  1. Exista si femei care nu așteaptă seara un blând sărut de noapte bună,
    un mic gest de afecțiune, o îmbrățișare, un moment de dragoste, și de tandrețe?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate doar călugărițele. :D Glumesc, Mihaela. Cred că nu, nu există. Dar ce pot știi eu? Cât pot știi eu, ca bărbat cu o imaginația atât de săracă? Nu-mi pot închipui cum arată seara toate femeile din lume, fiecare în parte... Pot doar să-mi imaginez portrete, gesturi, din unghiul meu orb, descoperit în alfabetul orbilor... Apoi, mai cred că... atâta timp cât un bărbat nu vede cu ochii lui (sărutul blând de noapte bună, micul gest de afecțiune, îmbrățișarea, momentul de dragoste, și de tandrețe...) e posibil ca acestea să nu existe. Pe principiul că doar ce e prețuit și admirat există, și nu închipuit.

      Mulțumesc de comentariu și te mai aștept cu drag aici, în casa cuvintelor mele sfioase.

      Ștergere
  2. există femei care te privesc de pe marginea gândului.
    ele poartă în păr ademeniri de stele
    şi în sânii grei şi orbi,
    toate promisiunile de lapte ale îmbrăţişărilor.
    există femei care trec prin visele tale
    ca nişte corăbii pe apele foamei de nepotolit
    arcuindu-se în vântul respiraţilor tale,
    nu ca o împotrivire ci ca un alint.
    există femei care aduc pe trupul lor veşti
    despre războaiele neduse ale minţii
    acelea în care inima, doar ea,
    ştie să învingă.
    uneori, atunci când le citeşti,
    ca pe nişte hărţi din alte timpuri
    te trezeşti dintr-o dată
    îndrăgostit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. există bărbați care întineresc când sunt priviți,
      botezați de buzele unei perechi de sâni
      de pe marginea gândurilor,
      de pe marginea vârfurilor de păr lung, îndrăgostit,
      de pe marginea ademenirilor de stele
      și a zâmbetelor prinse undeva între colțuri
      de buze rujate și cercei,
      așezate undeva unde sânii
      se scufundă în rochie ca ciocolata în lapte.
      sunt(em) bărbați care colecționează vise,
      care construiesc corăbii din frumusețea simplă
      a unui genunchi dezgolit,
      a unei respirații de femeie crescută în religia pasiunii,
      în doctrina dragostei,
      în algebra sentimentelor de irespirabilitate
      fără celălalt...
      bărbați bronzați sub canicula așteptării
      care trimit porumbei cu mesaje în toate colțurile lumii
      cu vestea victoriei, cu vestea mântuirii
      prin dragostea unei femei.
      nu a oricărei femei, ci a femeii care
      ascunde într-un sărut hărțile altor timpuri,
      altor poeme, altor războaie și cuceriri
      sentimentale, care i-au ajuns toate, dintr-o dată, la ureche,
      chiar din clipa primei întâlniri.
      din clipa în care a știut că dragostea nu ocolește singurătatea, așa cum nu te ocolește nici pe tine...

      Ștergere
  3. când l-am sărutat întâia dată
    din tălpi și până în
    vârful firelor de păr
    în ale căror cărări mâna mea
    s-a rătăcit adesea
    până să ajungă să le cunoască mai bine
    decât drumul spre casă
    urmele buzelor mele
    i-au rămas
    constelații pe piele
    și de atunci
    de când i-am scris în pori
    primul meu poem cosmic despre fericire
    mi-am pierdut încrederea în cuvinte
    și nu mi-am mai dorit niciodată
    să văd stele căzătoare
    ce-i drept, nici n-am mai avut nevoie
    să-mi pun alte dorințe,
    nici n-am mai vrut să adorm vreodată
    sub alt cer;

    am sărutat un bărbat pictându-i pe pleoape
    un poem cosmic
    despre fericire.

    Pot spune că mă îndrăgostesc, de mai multe ori pe zi, de rândurile scrise de tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A venit ca o provocare - micul tău poem pe care l-ai postat aici, sub forma unui comentariu. Mă gândesc serios să-i scriu un răspuns (poemului tău, zic). Îmi îngădui asta?

      Sunt numai un zâmbet, din pricina cuvintelor tale de apreciere. Mă bucur că se lipesc de frecvența ta interioară cuvintele mele timide.

      Ștergere
    2. Nu credeam că vei răspunde comentariului lăsat de mine. N-aş putea să te las doar cu gândul de a-mi răspunde, ba chiar te rog să o faci. Mă bucur că am reuşit să-ţi aduc încă un zâmbet pe chip.

      Ștergere
    3. când m-ai sărutat întâia dată
      ochii mi s-au lipit de călcâie
      într-un potop de nuanțe gri
      într-un fel de glissando
      ce schițează un măr pe o pianină
      când m-ai sărutat întâia dată
      a fost ca și cum cineva
      m-ar fi mușcat din pleoapă
      provocându-mi
      acea țâșnire crepusculară de iris
      a fost ca și cum o blândețe străină
      a pus pe limba mea la încolțit un sărut
      estompat de răni și oglinzi circulare
      a fost ca și cum aș fi furat o orbire
      pe care s-o cern făină prin toți
      într-o compulsie a mușchilor mei suspendați
      și ambigui precum un flirt epistolar
      scris între adevăr și minciună
      când mușc din văz cărămidă
      când ochiul mușcă din cearcăne
      când nu mai știm niciunul
      și nu mai înțelegem
      până unde am orbit
      până unde putem iubi
      și până când
      până în ce eră vom gusta din ivoriul letal
      și vom putea în sfârșit
      să ne mușcăm doar cu rujul tău
      ori cu cicatricea pasiunii
      clocotind
      în piepturile noastre

      Ștergere
  4. În fiecare zi aşteptam răspunsul tău, dar, la un moment dat, stelele mi-au spus să nu aştept în zadar, căci ţie timpul nu-ţi permite să-i pierzi secundele cu persoane neînsemnate, ca mine. Dar într-o noapte, Luna a venit la fereastră şi mi-a spus că nu m-ai uitat, iar eu n-am crezut-o, căci ea era singură, iar stelele - mii. Acest gând nu mi-a dat pace şi iată-mă iar prezentă la această postare pe care nu voiam să o mai citesc, aşa cum fac zilnic cu celelalte, căci eram furioasă. Dar Luna a avut dreptate şi mi-ai oferit răspunsul mult aşteptat şi, vaai, ce fiori mi-au explorat trupul şi sufletul când am citit cele scrise de tine ! Mi s-a topit corpul şi sufletul s-a evaporat ! Pentru că aceste versuri erau şi sunt pentru mine ! Şi uite că-mi permit să te deranjez iar ..

    a trecut atâta timp încât
    mai lung decât mi-l aminteam,
    până şi părul tău mă îmbrăţişează,
    cârlionţii tăi se încleștează în jurul
    coastelor mele
    ca un inel de logodnă.
    și eu care crezusem că mâinile tale
    n-or să mă mai recunoască,
    m-am temut chiar că
    atunci când ne vom săruta din nou,
    în tunelul gurilor noastre deschise
    ecoul numelui tău
    strigat de oasele mele
    se va lovi de ecoul numelui meu
    cântat de sângele tău
    asemeni a două maşini cu faruri sparte
    dar nu, ele
    dansează îmbrăţişate în paşi de poeme
    de care nimeni n-a mai auzit până acum.
    dar până atunci
    suntem încă tineri
    zilele se dizolvă unele într-altele
    locuim împreună în poemele pe care le scriu despre noi
    poeme în care diacriticele zboară
    ca nişte păsări călătoare
    deasupra zidurilor de cuvinte pe care le-am ridicat să
    ne apere de lumea de-afară,
    ne mutăm din poem în poem
    iar eu continui să ne dărâm pereţii să îmi tai singură frazele
    cu aceeaşi durere cu care
    mi-aş tăia părul în oglindă
    şi, ca de obicei,
    îmi eşti atât de aproape că
    te aştept la cap
    ătul gândului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred că îmi voi lua libertatea de a răspunde din nou frumosului tău mesaj tot prin câteva versuri.

      Ștergere
    2. Promit că, de această dată, voi aştepta cuminte !

      Ștergere
    3. timpul nu trece.
      timpul aranjează
      camera potrivită
      pentru doi îndrăgostiți.
      timpul pregătește
      totul perfect
      pentru întâlnirea perfectă
      pentru sărutul perfect
      timpul liniștește apele
      atunci când dragostea
      ce mă trimite să înot
      în apele nebuniei
      devine o incestuoasă
      soră, prietenă
      ce mă aruncă într-un război
      cu mine însumi
      știind că unul din noi
      nu se va mai întoarce.
      acum timpul doarme
      se odihnește
      dar mâinile mele te recunosc
      ele știu că eu pot fi
      picătura perfectă
      care îți umple paharul
      care îți șterge oglinda cristalină
      în care tu încerci să te vezi.
      eu sunt picătura
      care atunci când
      fericirea celuilalt
      îți zgârie retina
      sparge prima cărămidă
      din zidul construit
      în jurul inimii tale
      pe care timpul
      a încercat
      să o îngroape de vie.
      tu îți tai singură frazele
      cu aceeași durere cu care
      ți-ai tăia singură părul în oglindă
      în timp ce eu îți aduc aminte
      că în dragoste fiecare are stilul lui
      de care pe care
      deși nimeni niciodată nu a spus
      că de fapt unul dintre cele mai înalte
      interese ale îndrăgostitului
      și nu numai
      este inevitabila orgie de după
      știi tu
      când buzele unei femei ca tine
      și pielea ta
      sunt agonia unui bărbat
      bătut în plină stradă.

      Ștergere
  5. când am ajuns la ele,
    cuvintele încă păstrau căldura atingerii
    privirii tale care între timp se
    răcise şi
    plecase în căutarea a altceva
    ca un trup care părăseşte
    în zori patul
    după o noapte de dragoste;
    cuvintele nu mai erau candide.
    erau ca un măr deja muşcat
    şi puţin oxidat,
    dar eu le-am citit oricum,
    pentru că ştiam că tu fusesei acolo
    cu câteva rânduri înaintea mea şi
    pentru că
    înţelesesem că tot ce urma să priveşti începând din acea zi
    avea să fie pătat de secretul pe care l-am împărtăşit
    în dimineaţa aceea
    când genele noastre s-au întrepătruns
    şi au cântat
    a păsări călătoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cuvintele tale,
      ajung la mine
      purtate de zumzetul
      de libelule.
      cuvintele tale
      atacă sub forma unui zumzet
      sufletul meu
      într-un zbor purtat
      în dulci spirale de fum.
      și totuși, cuvintele au o
      conștiință proprie
      ele știu că eu caut de fapt
      privirea ta adâncă
      sânii tăi ce aduc a melci albi
      briza aceea a mării
      ce chinuie pescărușii
      rătăcitori,
      picioarele tale desculțe,
      fericite,
      existența ta zveltă și tăcută...

      Ștergere