Detest că am uitat cum
se spune Te iubesc, la fel cum detest
să măsor cuvintele în kilometri cu două benzi și atingerile în șoaptele cu care
urcăm liftul. Detest aceste lucruri.
Dar și mai mult detest
când nu mă învelesc cu literele de foc din numele tău, când tremur în
așternuturile sfâșiate de frământările nopților în care aștept mesajul în care
îmi spui că vii, acompaniat doar de freamătul cuvintelor ce mă îmbracă în
răspunsuri care cad la fiecare pas, pe treptele pe care eu alerg spre tine.
Detest nevoia ce mă
face să mă trezesc înaintea deșteptătorului ca un dependent de fiecare amintire
a dimineților noastre euforice. Detest să-mi beau cafeaua singur, cu gândul la
tine.
Detest să spun La revedere uitându-mă în oglinzi solare
construite din pendative strălucitoare, răsucite în jurul gâtului mușcat de
îmbrățișările tale atinse cu vârful degetelor tremurânde. Detest patul prea
încăpător, dușul prea spațios, cada prea largă, și toate locurile care îmi oferă mai mult
confort decât am nevoie în lipsa ta.
Detest să mă reinventez
în fiecare zi pe care o șterg cu radiera de pe filele calendarului tipărit în
coapse tari, în alunițe adunate pe secundar.
De fapt, detest că
trebuie să trăiesc într-o lume goală de tine, în care toți sunt personaje la
matineu, într-un spectacol cu casa închisă de gratiile care vibrează de
strigătul deznădejdii negăsirii, în electro-vibrații înroșite de pahare
ciocnite la marginea granițelor vămuite. Detest că nu ești aici, acum.
Detest să nu revin
decât mâine când eu nu am plecat nici ieri, ba încă învăț să detest lacurile în
care mă oglindesc când te conjur să mă ierți că nu mă detest pe cât te doresc,
scriindu-mi numele pe luciul fiecărui bob de perlă cules din hăul speranței,
înșirat pe colierul infinitului pus sub sechestru.
Frumoasă? Frumoasă e
femeia ce te ține de mână atunci când te aștepți cel mai puțin, frumoasă e cea
care are mereu buzele moi și umede, frumoasă e femeia care miroase mereu a
vanilie, frumoasă e cea care te trage de mânecă să intri cu ea într-un magazin
de lucruri nefolositoare, frumoasă e perechea aceea de ochi care te încurajează
mereu să-ți îndeplinești visele, frumoasă e femeia care știe că lumea compusă
din voi doi e mai mare decât lumea întreagă, frumoasă e cea care te ia de mână
și dansează cu tine prin casă, frumoasă e cea care se cuibărește în brațele
tale când te uiți la un meci, frumoasă e femeia căruia îi strălucesc ochii de
fiecare dată când te privește, frumoasă e femeia care știe, fără să-i spui des,
că nu ți-ai putea imagina viața în lipsa ei. Frumoasă e acea femeie care se
trezește dimineața, ciufulită, cu urmele săruturilor tale de aseară, care se
îmbracă cu cămașa sau tricoul tău, iar apoi se duce și face cafeaua,
așezându-se apoi pe marginea patului ca să te privească cum dormi. Frumoasă e
cea care nu te lasă să scrii la calculator până târziu, frumoasă e cea care te
acceptă așa cum ești, și te iubește fără să vrea să te schimbe. Frumoasă e
aceea care te sună în cele mai nepotrivite momente să-ți spună că te iubește și
să te întrebe dacă ai mâncat ceva. Frumoasă e cea care te așteaptă seara,
indiferent de oră, și nu adoarme până când nu te știe în siguranță înapoi în
brațele ei.
Decembrie îți dă, în
fiecare an, de gândit. Iar eu mă gândesc cât de norocoși suntem, cu toții, că
unele procese vitale (elementare) nu pot fi “grăbite” de tot ceea ce se cheamă
tehnologie modernă. Spun că avem “noroc”
pentru că, dacă viteza alertă cu care se înfăptuiesc astăzi comunicațiile, de
exemplu, s-ar extinde și la procesele biologice, am fi aruncați într-o lume
complet diferită, în care cu greu am izbuti să ne mai găsim repere solide, cred.
Putem răsufla ușurați deocamdată, deoarece făcând abstracție de fenomenele
astronomice, evident greu de urnit, durata hrănitului, somnului și a perioadei
de gestație a mamiferelor a rămas aceeași, drept pentru care, deși suntem
supuși unei viteze accelerate a vieții, mai avem încă câteva “oaze” de echilibru și pace.
Se pare că ne obișnuim
cu ușurință cu viteza. Dovada în acest sens o constituie larga popularitate de
care s-au bucurat mijloacele rapide de transport, când au apărut, apoi a
Internetului și, mai recent, a tuturor posibilităților de comunicații vizuale
prin webcam, telefon, ipad, ipod și alte asemenea “i”-uri.
Viteza excesivă a vieții
provine și din faptul că aceste sau jucării inteligente sau gadgeturi, după cum
le numim fiecare, ne ocupă, în mod paradoxal, foarte mult timp. Prin urmare,
omul, ca să acopere o “suprafață”
cât mai mare de “posibilități”
propuse de gadgeturi (în care găsești aplicații pentru aproape orice), trece
repede peste amănunte și, neavând timp să “aprofundeze”, rămâne la suprafață.
Mă încumet să spun că “volumul”
de informație de astăzi e identic cu cel din trecut, numai că cel de acum are o
suprafață mai mare, dar o adâncime aproape nulă, în timp ce cel din trecut,
invers, avea o suprafață mică, dar multă adâncime.
Pe măsură ce viteza vieții
s-a schimbat a intervenit și lipsa de răbdare a omului de a “se opri” asupra unui singur
element. În căutarea acoperirii unei suprafețe cât mai întinse de “informații”, el va “schimba” foarte des, fie canalul TV
pe care-l urmărește, fie pagina de Internet pe care se află, activând simultan
pe Facebook, pe Twitter sau pe alte rețele de socializare și va căpăta senzația
– falsă, de altfel – că e capabil să facă mai multe lucruri în același timp.
Decembrie e o lună a
anului care îți dă foarte mult de gândit, din acest punct de vedere, măcar. Cum
comerțul trăiește din satisfacerea nevoilor consumatorului care, după cum am
ilustrat adineauri, a devenit din ce în ce mai avid de “schimbare”, s-a ajuns la o previzibilă
strategie în care produsele destinate consumului au fost adaptate noului
comportament uman. Am observat mai nou - și poate nu sunt singurul – că, în
sezonul sărbătorilor de iarnă, în toate marile lanțuri de magazine, mai mici
sau mai mari, s-au înmulțit considerabil exponatele de cadouri ambalate în
coșuri, fie cu alimente, fie cu tot soiul de produse cosmetice, dar nu numai. Se
găsesc asemenea “combinații”
de produse la toate prețurile și ele sunt alcătuite dintr-o mare diversitate de
elemente. Cine mai dă astăzi cadou o simplă sticlă de colonie ori o cravată?
Sau o carte? Puțini. Se preferă acum o casetă cu foarte multe produse ale
aceleiași firme, fiecare produs într-o cantitate cât mai mică, pentru ca
eventualitatea de a-l “plictisi”
pe consumator să fie redusă la minim. Am fost mirat să văd, recent, la coșurile
cu dulciuri cutiuțe cu numai 2 bomboane ca parte a componentelor. Mai mult
decât atât, la toate aceste coșuri de dulciuri există și un produs care nu are
nimic de-a face cu produsul principal, dar care face parte din acel “package”, după princpiul depsre care
am citit că-l foloseau și socialiștii acum 40-50 de ani: ca să vezi o piesă de
teatru bună, erai obligat să-ți cumperi bilet și la o piesă „realist-socialistă”.
Am remarcat însă și
alte combinații strategice: truse cosmetice destinate femeilor care conțin vreo
zece sticluțe cu: gel de duș, gel de baie, spumant de baie, sare de baie,
unguent de corp, unguent de picioare, unguent de mâini, șampon, etc. M-am și
întrebat, preț de câteva secunde, dacă nu cumva în acest pachet se găseau de
fapt numai două-trei produse cărora, din motive de “marketing”, li s-au dat denumiri
diferite. Sigur, cel care primește un asemenea cadou se bucură la descoperirea
varietăților din coș, pe principiul că fiecare dintre noi îl avem cuibărit încă
în noi pe copilul care-am fost, lucru ce ne produce plăcere la descoperirea
unei „jucării noi”.
Mi s-a întâmplat și mie
să primesc un cadou de felul acesta, dar poate că puțin mai amuzant: un joc
despre a cărui existență nu știam aproape nimic, numit “Tablet Topics” – în traducere
liberă: “subiecte
de discuție” – cu subtitlul: “questions
to start great conversations” (“întrebări
care să stârnească discuții gozave, interesante”). Jocul se prezintă sub forma
unei cutii cubice în care sunt foarte frumos așezate cam 150 de cartonașe pe
care sunt tipărite întrebări. Zice-se că aceste întrebări ar naște discuțiile
promise în titlu. Chiar mi-a spus cineva că jocul, care a fost jucat prima dată
într-un cerc de canadieni, a fost gustat din plin și că beneficiarii s-au
amuzat copios. Întrebările nu sunt nicidecum de cultură generală, ci “de viață” și, dacă jocul cade pe
mâna unor oameni inteligenți și cu simțul umorului, utilizarea lui poate stârni
hohote de râs. Jocul are multe cartonașe, multe întrebări, ce mai, varietate
mare! Chiar una mult mai mare decât la coșurile cu bomboane sau produse
cosmetice. Nici un pericol să te plictisești. Și, ca să vă expun un exemplu,
voi divulga prima întrebare peste care am dat când am deschis cutia: “Care este cel mai oribil cadou pe
care l-ai primit sau oferit vreodată?”
Poate răspunsul pe care
l-am dat o să vi-l spun altădată. Momentan, mă conformez obligat imperativului:
consumă, nu gândi!
