Suntem ultima generaţie care s-a jucat De-a V-aţi Ascunselea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticuluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi Vardiştii, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (Remember Mario?) şi primii care am văzut desene animate color. Am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză, şi am cântat La Mulţi Ani Trăiască şi nu Happy Birthday To You la aniversări. Spuneam mişto şi fain în loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas, etc., şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.
Noi suntem cei care am prins Sailor Moon şi Sandy Bell...ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală... Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi Dj Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei dacă îi întrebi, “muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, oricum!” Am citit Rahan, Licurici, Pif şi Hercule (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut Cico şi sucuri de la Tec fără să ne fie teamă că au prea multe E-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără să ne fie teamă de viruşi. Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate tot noi i-am trimis 10 000 de „mail-uri de dulce”.
Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram ca să ieşim afară, noi nu aveam Dolby Surround, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri Tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm Fantanita, sau Flori, Fete şi Băieţi, sau Sticla, sau Adevăr sau Provocare, sau orice ne dădea un pretext să pupăm! Pe gură! „Pe cine iubeam”. Noi suntem cei care încă au mai „cerut sau (li s-a cerut) prietenia”, care incă roşeam la cuvântul SEX, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie De Cine Îţi Place?, că ne place de el sau ea.
Este uimitor că incă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am vut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special ca să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi cu toate pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbutelliată, ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide sau glucide mâncăm. Noi am fost martorii a trei schimbări de monede şi de bancnote, noi am răs la bancurile cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş!” Suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers...
Noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu