Suspicious Minds

La un radio vechi se aude Suspicious Minds. E dat mai tare intenționat. Privesc prin crăpătura ușii cum el o mușcă puternic, de sâni, de umeri, de mâini, de parcă atunci când îi atinge pieptul se leagănă nuferi pe apă, iar ea îl zgârie, îl zgârâie pe spate ca o sălbatică înverșunată. El îi desface bluza din câteva mișcări neatente, îi trage rochia, o sărută, o lasă goală în întregime pe un scaun înalt, trupurile li se rătăcesc precum furtuna rătăcește albatroșii printre stânci. Au uitat și cine sunt și ce fac. Am uitat și eu. Val după val imaginea lor mă soarbe, și astâmpără arșița dimprejur cu o singură bătaie de aripi. Mădularul lui se năpustește ca o fiară oarbă, pierdută undeva în haos. 

-        Mai încet, nebunule! Ia-mă încet... Prostule, iubitule! Barbarule! Mă doaaaaare, ai grijă! E prima dată, și-am spus că n-am mai cunoscut nici un bărbat, mai încet, încet, încet...

-          Tigroiacă! Și eu care te credeam...

O proteja acum. Deja o iubea. Nu se mai auzea decât scaunul scârțâind, amândoi respirau aerul convulsiv al orgasmelor necontrolate, ea era acolo doar pentru el, abandonată cu totul, pătrunsă cu totul până în cel mai adânc colț, acolo unde visurile ei păreau că se împletesc cu versurile cântecului de la radio. Un miros puternic de transpirație o purta parcă peste câmpuri, undeva acasă, într-un loc în care dimineața mirosea a clătite cu dulceață de căpșuni. Pentru el, ea era o fecioară minunată, blândă, un trup rumen de mesteacăn și frăgezime de zmeură, era forfota dulce din grădina cu fragi, coacăze și piersici. Ea îl săruta apăsat, controlându-i ritmul.

-          Așa. Încet. E bine. Mă simți?

Trupul ei zvelt se mișca galeș ca o metaforă dintr-un cireș înmugurit în mai și iunie, parcă plângea cu o răcoare de pom în floare, era pur și simplu o după-amiază senzuală suprapusă peste sărbătoarea luptelor carnale din primordial. Se lăsa iubită și pătrunsă și vedeam cu ușurință evoluția ei impecabilă ca pe un nesfârșit abandon.

-          Nu te opri! Te rog...

Am închis ușa, iar seara am ascultat melodia aceea la radio. A fost ca și cum toate amintirile mă năpădiseră din nou. Imaginea lor, plină de desfătare, m-a prins ca un cârlig aruncat în ochi, deopotrivă m-am simțit pescar și pește, pictor și tablou, nebun și doctor. Noaptea m-am învârtit în pat, căutam buzele, și ochii... și părul... Aveam întreg patul numai pentru mine și totuși nu-mi puteam da seama cum naiba atunci când m-am trezit dimineața cearșaful era mototolit numai pe partea mea.