Prin amintiri vom evita să fim identici. Amintiri despre muzică.

Cred că prin amintiri vom evita să fim identici. De aceea, imi amintesc de cum eram altădată şi cum lumea îmi părea, prin căştile de la vechiul meu walkman, mult mai estetică, laborioasă chiar, şi izbitor de autentică. Astăzi sunt acelaşi devorator lacom  de muzică şi de multe ori mă întreb ce-aş mai fi fost eu actualmente fără beat-ul anilor 90, fără blugii aceia rupţi şi acele vise revoluţionare pe care le-am înăbuşit pe undeva. Nici nu ştiu cum să încep a redacta năvala asta de energie pozitivă pe care o resimt atunci când voi relata despre muzica adolscenţei mele. Totul a început prin 1996, când am primit nişte casete şi chiar cd-uri aduse de afară, de la câţiva vecini de cartier. Am ajuns să ascult Blood Sugar Sex Magic, Queen, Metallica, Dirt, dar şi alte albume excepţionale, din care la vremea aceea nu înţelegeam mai nimic, sincer să fiu. Aveam 1 metru şi-un zâmbet înălţime, ce mi-aţi putea cere mai mult? Dar îmi plăceau atât de mult. În aceeaşi perioadă, i-am descoperit pe Red Hot Chili Peppers, a căror cântece din perioada 92-93 te zguduiau de-a dreptul. Pe-atunci, mi se părea ca Anthony avea o hilară mutră de indian, dar ce puteam eu ştii de Under The Bridge sau de Give it Away pe-atunci? Ţin minte că în unele zile ascultam concomitent şi Metallica dar şi Abbey Road de la Beatles. Stăteam lipit cu urechea de castefonoale acelea vechi, aduse de la ruşi sau de la unguri până când se deteriora banda magnetică de pe casete, lucru care îmi genera nespusă tristeţe juvenilă. La TV apăruseră primele videoclipuri ale celor de la Queen, ale lui Meatloaf şi Bon Jovi.

Sigur că, inclusiv în acea perioadă, muzica era un amalgam, ca şi astăzi, dar parcă un amalgam orodonat ca să mă exprim aşa. Prin cartier se-auzea şi muzică turcească şi pop-dance-ul specific anilor aceia, cât şi rap-ul lui 2Pac, dat ştiu că entuziasmul a venit odată cu trupe ca Offspring. Eram uluit de acele video-uri alb-negru de la piese precum Come Out and Play sau Self Esteem (dacă le mai ţineţi minte)  în care se perindau adolescenţi cu skate-uri, cu tricouri cu Dexter sau cu dungi alandala. M-a izbit pe urmă Faith No More, cu albumul King For a Day... Foll for a Lifetime, şi eram vrăjit de stilul caracteristic al lui Mike Patton din Ugly in the Morning. La sfârşitul gimnaziului, rebel fiind şi îndrăgostit de-o colegă de clasă din ultima bancă, am început să ascult Nirvana, Pearl Jam, Alice in the Chains. Azi doar gândindu-mă la ei mă simt copleşit. Ce vremuri!

La sfârşitul anilor 90, ascultam şi hip-hop românesc, gen R.A.C.L.A. dar am dat şi de Cypress Hill sau de Wu Tang. Totul a culminat cu primele albume ale lui Eminem, cu cei de la Dilated Peoples, sau cu Busta Rhymes. Cu adevărat mult mi-au plăcut The Prodigy. Şi Marilyn Manson, şi Nine Inch Nails. Am început să citesc multă filosofie în vremea aia şi vroiam să mă simt şi diferit. Poate de aceea am descoperit atunci atâtea şi-atâtea trupe faine. Nu i-aş putea omite nici pe cei de la Deftones, pe Mr. Bungle, sau pe punk-erii de la Green Day. Eram mititel, dar aş fi dat orice să fiu atunci la concertul lui Michael Jackson de la Bucureşti. L-am urmărit tăcut la televizor, gândindu-mă că într-o zi voi fi acolo, poate în primele rânduri. În liceu, lumea mea era atât de însetată încât absorbea muzica altora. Prieteni buni mi i-au făcut cunoscuţi pe cei de la Pink Floyd, Led Zeppelin, AC DC, The Doors.

Iubesc enorm muzica. Iubesc muzica bună, în facultate am descoperit şi folk-ul, şi muzica clasică şi jazz-ul. Mă înviorează dimineaţa şi Alice Poison şi Mozart dar şi Edith Piaf sau Ray Charles. Am ascultat şi electro, şi reggae şi pop. Găsesc lucruri bune în fiecare gen de muzică. Cred că astăzi, multor oameni le lipseşte totalitatea. Adică perspectiva asta de ansamblu pe care ţi-o conferă câmpul muzical al ultimelor decade. Muzica se uniformizează azi, versurile sunt scurte şi fără sens. Muzica de azi e de fapt reprezentarea lumii în care trăim. Le-o spun asta celor care privesc sceptic în jur la o lume care se urâţeşte cu ochiul liber, care se poceşte şi prin muzică cu fiecare zi, fie că se umple de deşeuri sau de maniere grobiene, fie că e sufocată de manele, de clădiri slute sau de maşini de firmă. Şi în muzica pe care o ascult azi, ca şi în alte domenii, dacă vreţi, putem discuta despre o „fugă estetică”. Dar şi o căutare continuă de ordin etic.

Frumosul din muzică şi din industria muzicii stă ascuns azi. Puţini tineri de vârsta mea ştiu ceva despre Sergio Mendes, despre Buena Vista Social Club, despre The Clash, The Kinks, The Turtles, etc. Cunosc însă foarte mulţi oameni care cunosc chiar mai mult decât atât şi implicit decât mine. Dar procentual, aceştia îmi par scoici pustii în marea de nisip dintr-o regiune sahariană. Frumosul muzical e strâmt şi disimulat. El poate fi de găsit în măsura în care reuşim să-l reconstituim în vieţile noastre particulare. Emoţionalul muzicii bune stă atât de pitit prin diverse ascunzişuri încât îmi place să cred că generaţia mea poate reorienta acul busolei muzicale şi în alte sensuri culturale. Nu ştiu ce să zic. Poate sper prea mult. Dar şti că ascultând muzică, ar trebui să ne şi oprim din când în când pentru a rosti: “Ce frumos!”

Multă lume a uitat că revoluţia muzicală a însemnat implicit revoluţie culturală. Poate începând o revizuire a ceea ce ne place vom reuşi să deschidem ochii şi spre un alt fel de „frumos”. La urma urmei, urâţenia este pretutindeni. O găsim în atitudini, în modul în care se construieşte sau se locuieşte, la obiectele de serie care ne asaltează, în cultura mall-ului, în cultura muzicală şi cinematografică de azi. Nu accept ideea că muzica trebuie transformată într-o sursă perpetuă de urât. Putem redefini reperele de frumuseţe. Aşa că, am să mă destăinui: am ascultat azi The Who, Beatles, The Killers, Gioachino Rossini, Simon & Garfunkel, The Cure, Sarmalele Reci, Sarah Brightman, Roxette, Gheorghe Dinică, Sam Cooke, Sinatra, Eurythmics, Pink Martini, Pasărea Colibri, Oasis, Nat King Cole, Morcheeba, Lauryn Hill, Bob Marley, Keane, Abba, KC and The Sunshine Band.

Chiar, voi ce muzică ascultaţi?