Minuscule portrete desprinse aleatoriu din alfabetul orbilor

uneori, mă gândesc că unele femei așteaptă seara un blând sărut de noapte bună,

un mic gest de afecțiune, o îmbrățișare, un moment de dragoste, și de tandrețe,

care să le întărească pentru zilele tăcute, mai puțin vorbite, expuse ori celebrate,

ori îmi închipui cum unele femei își doresc măcar o dată pe an să fie din nou mirese

iar trena să le curgă din piele ca o copilărie albă, fericită, la care să se uite

peste umăr cu teama că se poate desprinde,

femei ce își doresc măcar o dată pe an să fie luate în brațe

și să atingă cerul cu vârful limbii, și cu marginea buzelor pregătite să iubească,

iar alteori îmi spun că există pe undeva femei ce nu-și cunosc încă prea bine corpul,

și se pipăie, explorându-și punctele văzute și nevăzute ale plăcerii stinse,

cunoscând devreme aspreala sângelui și învățând spontan alfabetul orbilor,

femei  ce stau lipite de pereți ca pisicile de pervaz

și își ling degetele după ce au citit povești fabuloase cu oameni care nu mor,

îmi închipui femei ce își atârnă iubirea la geamuri ca pe un steag în vreme de holeră

femei cu un alt fus orar, cu altă gamă în care cântă, femei ce au o altfel de apă,

o apă ce nu e niciodată lichid, ci mai mult o miriște pe foaia de hârtie,

femei care îngurgitează substanțele volatile, care inspiră poeme scrise

pe stomacul gol,  ori femei sentimentale, ce au stamine pe spate gata să lumineze,

femei drăgăstoase, ce vor să inventeze logodna o dată pe an

cu inimile spălate, curate, și gata de agățat în copacul din curte,

ca vasele de lut, femei care se pregătesc de măritat, și de resuscitat suflete,

frumoase ce își lasă casele deschise, să se vadă piatra, lemnul, văruiala,

făpturi absolvite de griji, care cunosc regulile jocurilor de îndrăgostiți,

îmi imaginez femei care-și deschid lada de zestre deși se așteaptă ca oamenii

să pipăie, să măsoare, să cerceteze, să guste din pânza modului lor de a trăi

și din toate celelalte vieți puse bine la păstrat pentru musafiri,

femei cu soare sub sâni, cu intenții blânde și zâmbete scurse din trupul lor

ca o pojghiță foarte fină pe care trebuie să mergi în vârful picioarelor,

femei cochete ce pregătesc cuvintele cu grijă ca și cum ar face pâine,

frumoase ce clarifică înțelesuri, ce elimină impurități și aleg sensurile,

pe care noi, privitorii orbi, de sex opus,

abia câteodată și rareori le vedem...