Dacă te vei uita mai de aproape la mine vei observa că nu sunt decât un duplicat al unui bărbat. Ocupația: un sân roșu de femeie. De fapt, eu sunt cel considerat a fi mai mereu într-o perfectă și organizată imobilitate și cel care nebunește îl împinge pe cel care pare a se mișca, într-o alunecare ușoară. Iar câteodată chiar reușesc să produc o substanță fixă, imuabilă...
Dar în ciuda opririlor mele abundente, mereu un altul apare agitat în preajma mea, frenetic în sine. Nu știu dacă el e cel ce se mișcă ori nu, în vreun colț întunecat, sau dacă el e cel care se strecoară printre pașii celui care se odihnește aflat în centrul turbulențelor, părând chiar că mișcă până și aerul care stă... Și dă impresia că mimează imuabilul, putând a fi desigur imobil (și locuind într-un imobil inutil) sau doar se află într-o mișcare a mobilității sale suple. Însă el lasă alții să creadă că el, curajos fiind, trece din dualitatea dublă, statică, curioasă, într-o stare sedată și vag sugerată...
Iar toate aceste personaje, asemănându-se între ele, depășindu-se între ele cu un fel ce curiozitate chiorâșă, sunt bizare tipologii care excelează în arta de a sta nemișcate, împingând totul și toate, dar de fapt frânând totul, tot ce trece sau ce nu trece peste tot, având aerul perfectei depășiri pe loc.
Asta în timp ce tu ești cel mereu deplasat de mimare, născut pe undeva exact la fix dar și mutat într-un teribil colț al nemișcării, în perpetuă mișcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu