Când mă săruți - eu mă comport în preajma ta ca o sârmă ghimpată, te înconjor o dată, de două ori, și mă asigur că vei rămâne cu mine în țarcul aceleiași povești, mai ales că noi ne continuăm unul altuia propozițiile, ridurile, liniile din palmă, de parcă cumva, inexplicabil, dar și cât se poate de firesc, totodată, pașii mei îi întâlnesc pe ai tăi într-un zgomot de pahare brumate.
Când mă atingi - eu vin în preajma ta la adăpat cumva cu frică, cu ochii mari în stânga și-n dreapta, setos ca în preajma unui râu de savană, și niciodată nu știu ce fel de capcane ți-ai pus sub piele, așa că plonjez ca un cormoran în iubirea de pe fundul toracelui, până ce îți gust dulcele cald, până ce cuvintele rostogolite prin sângele tău cresc mai mult și lucesc, și capătă alte sensuri, până ce în mod consecvent scot acest lichid din tine ca atunci când eram mic și-i scoteam bunicii o găleată cu apă la prima oră a dimineții, în care mai întâi îmi vedeam chipul reflectat, iar ea abia apoi bea din licoarea asta și întinerea, și întinerea, cum mi se întâmplă și mie acum miraculos în preajma ta.
Când mă dezbraci - eu răspândesc miros de utopii, și sunt un stol de cocori trecând pe foaia albă pe care-l poți împrăștia oricând, și cu a cărei cenușă numai tu te poți juca, ea fiind făcută din particule vii, din particule ce năruiesc orice ficțiune, de parc-aș fi un lup tăvălindu-se prin zăpadă ce se uită numai la tine, ca la o stăpână ce poartă pe sub unghii un pământ în care a căutat atâta timp rădăcini și sensuri.
Când mă cuprinzi - cuptorul viselor mele devine un zăcământ inimaginabil de prețios, depus pe oase, ce așteaptă ca numai tu să sapi tranșee-n trupul meu, ca numai tu să mă atingi pe sub tălpi, până ce-ți va apărea un paradis și-atunci vei avea și casă și pahare de vin și tată și tot ce-ți trebuie să mă întâmpini.
Când mă privești - se văd pe corpul tău câte femei au dormit în tine, și cum fiecare a lăsat urma ei, unele chiar pete solare la care nu te poți uita cu ochiul liber, iar altele misterioase dâre de fum, și dacă te ating încă se mai pulverizează mirosul.
Când mă învălui cu trupul tău - povești care ies direct din oase ca niște stalagmite supurează din tine, și poate că unele au murit în ipostaze hidoase ca după o erupție vulcanică, dar altele trăiesc și-acum jumătate cu picioarele în apă, și tu mai vorbești din când în când cu ele, deși niciodată nu vor mai ieși pe uscat, poate fiindcă nici eu încă nu știu ce sunt pe câmpul acesta pe care s-au dus atâtea lupte. Copil orfan? Acvilă de munte? Bărbat? Mașina de pâine? Nu știu, până când nu mă voi afunda în toată fântâna ta, până când nu voi explora toate continentele tale, ajutat de documentul pe care-l posed de-o viață, care cânteculluiroland se numește și care e un fel de carte, un fel de rai, ceva cu gust de înălțimi, ceva cu presiunea foarte scăzută, dintr-un loc în care sângele curge mai repede și unde eu sunt erg sau pasăre-kiwi, oricum ceva fără sunet, fără claviculă, ceva care oricând poate lua forma ta sau forma unui bărbat pe care să-l iubești o eră, mai ales când vei conștientiza că el te iubește până-n măduva mamei tale care te-a născut odată, nu foarte demult, când nici habar nu aveai că din carnea ta se plămădea un adăpost pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu