eu n-am mai scris de-atâta timp.
probabil fiindcă-am rămas hipnotizat
câțiva ani la rând
în lumea lui Pierre Marcel
prin stufărișul său încălzit de soare
din Liberty.
sau, cine știe,
poate că n-am mai scris
fiindcă m-am culcat bărbat
și m-am trezit deștept,
dar adevărul e că
mi s-a amputat mâna
pentru că am semnat strâmb
în fața guvernului divin
și mi-au pus de formă,
în locul celei amputate,
o mână de lemn.
câteodată, pe stradă,
sunt confundat cu o balustradă de lemn
pe care oamenii dau ca să se sprijine
să-și fumeze odihniți o țigară.
și brațul de lemn mi-l acopăr
cu o haină de lemn
iar la baza lui îmi iau mănuși
din mușchi de copac
și chiar în cotul brațului meu
exact acolo
își cioplesc casele
familii artiste de ciocănitoare.
așa se face că din brațul meu de lemn
tata și-a comandat un costum nou,
cu tot cu cravată în formă de cruce,
iar mama îl folosește când prepară mămăliga
deși nu mă lasă niciodată să îl ling.
odată, l-am împrumutat unui vecin
care nu avea coadă la cazma ca să își sape grădina...
numai că brațul meu de lemn a prins rădăcini
numai în tine,
zeița mea ciocănitoare.
de aceea te rog să nu-ți faci griji pentru iarnă deloc,
căci dacă rămânem fără căldură,
îmi rup brațul și îl arunc în foc,
și-ți scriu cu cealaltă mână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu