miercuri, 7 octombrie 2015

Ca un ciclon în liniștea din Bangladesh

 
 
am să te sărut cu riscul de a stârni involuntar fluctuații răzbunătoare ale plăcilor tectonice | am să te sărut cu riscul de a contribui la a doua erupție a lui Tambora și de a avea un an întreg fără vară | am să te sărut și am să-ți intru în suflet ca un ciclon în liniștea din Bangladesh | am să-ți modific periodic axa și geografia pielii | relieful | vom face copii și toată istoria lumii va sta de fapt în mâinile noastre | europa însăși va purta peste veacuri numele noastre | din dragostea noastră va ieși o familie atât de mare încât nimeni nu-și va cunoaște gradul de rudenie | eu voi fi al doilea adam iar tu o a doua evă | vom fi primii oameni mântuiți de sărut | mântuiți prin sărut | și dragostea noastră va fi adevărată tot la fel cum e adevărat că lumea e viață și că universul trăiește din morțile oamenilor și animalelor și tuturor făpturilor microscopice | de fapt sărutul nostru va fi adevărata și atotcunoscuta taină a sfântului graal | iar noi doi iubindu-ne o să ne cuminecăm împreună | o să ne sfințim împreună | eu cu limba tu cu trupul | de care în fiecare zi flămând ca un taifun tot mai mult o să mă apropii
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu