pe mine, mă interesează curgerea, transportul, mișcarea, surprinzătorul, și tot mediul care translatează cultura și memoria. vreau un om modern luminos, pozitiv și seductiv. scrisul îl găsesc încântător dacă e îndreptat spre viață, și nu spre pomenirea morții. eu am convingerea asta încăpățânată că artistul, scriitorul, compozitorul, trebuie să atace concepțiile fixe și să desființeze acele stări luate de public ca firești sau normale. desigur, asta nu înseamnă că trebuie să ne debarasăm de arta veche. nu cred și nici n-am crezut niciodată că arta sau scriitura bună are dată de expirare. nu cred, de asemenea, că arta veche este foarte departe de noi. ea ne trasează legile și regulile jocului. consumatorul de cultură se simte fericit să admire un Gaugain și mai încolo pe Jeff Koons sau pe Picasso. timpul se dizolvă, emoția artistică rămâne. când scriu, mă simt un fel de regizor de film. iau în considerare spațiul, timpul și relația cu cei care din când în când mă mai citesc. consider că libertatea stilului poate fi utilă sau ostilă în funcție de fluiditatea conceptului raportat la natura care l-a inspirat. exact ca în pictură. pe de altă parte, îmi place să-mi conduc uneori penița foarte departe. să aberez și să mut granițe. pe teme sentimentale, mai ales. la fel cum marii artiști își mutau granițele meșteșugului un pic mai încolo. de curiozitate. e uluitor cum arta sau scrisul poate absorbi chiar și mari aberații sau fantezii. probabil e o necesitate constantă a jocului. mentalul cere o veșnică provocare. scriitorul jonglează periculos. cu emoții. cu angoase. cu fericiri deghizate în iepuri cu joben. numai că scriitorul nu e fotograf. fotograful jonglează cu unelte reale. fotograful depinde de relaționarea cu subiectul. în cazul lui e nevoie de interacție. iar o dată ajuns la nivelul emoțional dorit, nu mai e nevoie de direcții, subiectul se va aranja singur după tensiunea și spiritul urmărit. pe cealaltă baricadă, cel ce scrie depinde numai de propriul motor interior. de nimeni altcineva. dar asta nu înseamnă că nu trebuie să perceapă și să-și joace toate personajele inventate, fie ele bărbat sau femeie, hoț sau polițist, iubit, victimă sau judecător. fără acest mimetism, compoziția lui va fi lipsită de sensul căutat. mai sunt și artiștii care caută să producă nonsens, haos, probleme, ceva dificil de interpretat, văzut, citit, digerat sau imposibil de descris cu cuvinte. unora li se potrivește de minune confuzia mentală sau eroticul amestecat într-un subiect irelevant. spre exemplu, sculptura, deși este mai liberă, am senzația că întotdeauna succombă picturii. pe mine mă emoționează bidimensionalul mai mult decât orice sculptură. am eu propria artă de a consuma artă (ca să glumesc puțin). la fel cum probabil o au și așa- zișii moderniști inovatori. cei care-și provoacă audiența cu întrebări complexe. cei care te aduc în punctul de a realiza că nu ai răspunsuri, ci doar mai multă perplexitate decât înainte. ce este minunat pentru cei care compun sau creează este că pleacă de la o idee, caută să o pună în practică, ori în cuvinte, apoi nu merge, vine iritarea, se schimbă direcția sau tehnica, se adaugă sau se substrag bucăți, pentru ca la final, ceea ce iese să nu semene deloc cu ceea ce s-a inteționat a fi. totul e arbitrat de inspirația de moment. sau, cum îmi place mie să spun, când ești pierdut, caută să auzi câinii din depărtare. mai ales că, în definitiv, arta modernă este ca un cewingum pentru ochi. cel ce crează muncește pentru oamenii din viitor. sau, altfel spus, inventează noi dicționare. să creezi lumi din cuvinte este pură magie. cu puțin efort, poți da naștere unui joc de cuvinte unic în lume, în ideea că nimeni niciodată nu a mai făcut așa ceva. așa cum nu există pe cer doi nori identici. uneori, un menestrel al condeiului vrea să scrie despre cel mai frumos copac din lume dar la sfârșit va căpăta doar un țipăt. tocmai fiindcă atunci când vine vorba de scris emoția din suflet se zbate undeva între planificare și neprevăzut. cele mai bune cărți sunt cele care nu au fost imaginate din start. cu toate că la fel e și cu cele mai proaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu