Un mov ce într-o zi îmi va da turcoazul sidefiu iar pe tine te va lăsa roșie

E o dragoste venită de undeva din fibra cea mai luminoasă a esenței mele. O dragoste pe care nu o pot controla, tot așa cum așijderea nu poți controla un vulcan, o tornadă sau un uragan dement și turbat. E o dragoste pe care o port pentru amândoi și pe care o frământ cu dor și cu supremă afecțiune în nopțile cu aer alb. O dragoste pe care o pun la dospit în mine, de teamă că eliberarea ei într-un mediu lipsit de drojdie i-ar periclita creșterea în simțiri. E, de fapt, și fără nici o urmă de îndoială, o dragoste pe care am cules-o din tine și am plantat-o în mine, lăsând-o liberă să crească. O dragoste care mă leagănă în somn atunci când te visez și care mă trezește conștiincioasă dimineața, până rămân înmărmurit, în timp ce ochii mei îți caută flămând ochii.

E o dragoste care, în sfârșit, respiră. Care respiră doar ca să te vadă. Care respiră teama de a nu te pierde vreodată. E o dragoste ce-ți respiră pielea moale în timp ce dormi știind că îi vei recunoaște mirosul. O dragoste fără de aer. O dragoste îmblânzită doar de movul tandru din amândoi. Un mov ce într-o zi îmi va da turcoazul sidefiu iar pe tine te va lăsa roșie. Cu sete de mine. E o dragoste cu patos. Cu zvâc. O dragoste pe care am s-o strig într-o piață agitată. S-ar face liniște în toată nebunia mea! E o dragoste pe care farmaciștii ar trebui s-o descopere într-o formulă și să o vândă maselor sub formă de pilule. E o dragoste pe care o chinui și zgâriu dacă o așez în aceste stângace și banale cuvinte.

E o dragoste plină de dor. Plină de viață. O dragoste cu viață. Cu galben. Roșu. Chiar și cu oranj. E o dragoste mistuită de un spectru spectaculos de culori, tocmai fiindcă tu ești atât de frumoasă încât mă zăpăcești și mă pierd. Mă încurc în culori și le amestec. E o dragoste mută. O dragoste care știe când să tacă. O dragoste făcută cumva să supra-simtă. O dragoste care aude. Care aude îmbrățișări, zâmbete, blândețuri. Care aude toți pașii ce dansează. E o dragoste naivă. O dragoste care nu va răni și care se teme să fie rănită vreodată. O dragoste care iubește. Exact. O dragoste care necondiționat numai pe tine te iubește.

E o dragoste ce mi s-a amestecat tendențios prin nume. Mai ales când îl rostești tu. E o dragoste cu atâta dor. O dragoste care vibrează. Care supreviețuiește prin zâmbete și care se îneacă în ochii triști. E o dragoste. O dragoste de bărbat. De bărbat ce a primit în sfârșit un suflet. O dragoste ale cărei cuvinte au primit mâini ce îți mângâie chipul. O dragoste cu mâini concepute să te strângă numai pe tine în brațe. O dragoste înzestrată cu răbdare. O dragoste cu ochi care vorbesc. Cu ochi ce te privesc. Cu urechi ce te aud. O dragoste fără corzi vocale. E o dragoste spălată numai de cuvintele tale. De cuvinte ca "dragoste, ce faci?" De cuvinte ca tine. Blânde, pline, calde. Întregi. 

E o dragoste ce mă definește și care îmi amprentează sufletul. O dragoste cu care mă hrănesc. Pentru că e dragostea ta. Pentru că e dragostea fără de care sunt gol, dezvelit și fad. Pentru că e singura dragoste căreia eu îi pot spune, de fapt, dragoste...