când eram în mâinile disperării / și uram toți oamenii / dumnezeu m-a
fulgerat cu dragoste pentru un singur om. / atât de adânc și atât de departe ca
un arc de lumină și putere / ce cutremură câmpiile magnetice ale inimii. / eram
atât de confuz și nu știam dacă am fost trăznit de dragoste / ori am ajuns de
fapt apoteotic într-un gigantic stomac de piton. / pitonul acela când și-a
slobozit strânsoarea / m-a catapultat cumva în propriul suflet / unde arborii verzi
din parc și capul meu / se împleteau într-un interminabil lan de graminee și
smocuri înflorite. / atunci am respirat din nou pentru prima dată în ani aerul dulce al străzilor plouate / mirosul de bere și limonadă din cafenelele
de vară. / durerea s-a scurs cumva din mine ca seva din copacii bătrâni / la
primul acord neașteptat de liră. / am cunoscut atunci cu adevărat vindecarea
/ bucuria unui puști / care printr-o nemaipomenită și stranie coincidență / a
rămas singur în delfinariu.
când eram în mâinile disperării / și uram toți oamenii / dumnezeu mi-a
trimis un portofel cu autocunoaștere / și dintr-o asemenea brumă de exaltare /
am știut că voi putea atribui câte-o culoare fiecărui sentiment / că voi putea
arunca pe fereastră aleatorii metafore despre numele venerației / despre
sunetul numelui și numărul numelui ei / iscălit în cel mai mare secret / pe un
perete untos sub Vezuviu.
când eram în mâinile
disperării / și uram toți oamenii / dumnezeu m-a învățat să fiu pentru o clipă
o molie de lână / să fac din minte creier / să fiu eu primul care dansează /
când mă trezesc și văd în zori / dimensiuni multiple culese din chipul tău. /
când eram în mâinile disperării / și uram toți oamenii / dumnezeu mi-a revelat
răbdarea oamenilor / așa cum nu mi-a fost desenată niciodată / mi-a arătat de
ce ne îndrăgostim / de fetele ce-și împletesc lavandă-n păr / de țigănci care
alăptează / și-și flutură zdrențele în public / abia atunci am realizat / că nu
există / mâini ale disperării / nici ură pentru oameni / că numai dragoste
există / ea crește peste noi / ca un blestem mărunt al fericirii / ca pielea
peste o rană nevindecată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu