Primul și ultimul drum

Mi-e greu să recunosc, dar sunt atât de puțin când nu ești cu mine, adică simt că sunt doar mâna care îți scrie cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste după cuvinte de dragoste, așteptând întruparea lor, așteptând întruparea ta, așteptând întruparea unei iubiri de o viață, așteptând ca cineva să-ți semnaleze acolo unde ești în noaptea asta cuvintele astea girofar care vin în cascadă și curg numai și numai pentru tine cu o afecțiune care nu poate fi nici explicată, nici înecată, nici deteriorată, nici uitată. Azi ne-am ținut de mână și m-am gândit că nici nu știu dacă te voi mai vedea vreodată, dar sigur nu te voi mai vedea niciodată așa frumoasă ca acum și m-am gândit că nu știu nici dacă drumul acesta e un drum oarecare sau ultimul drum, dar cu siguranță aceasta trebuie să fie cea mai frumoasă stradă pentru că ești tu lângă mine, și pentru că îmi zâmbești, și pentru că mă însoțești cu frumusețea ta nemaiîntâlnită și cu nepăsarea ta de oțel față de timpul care într-o bună zi te va lua cu el sau pe mine mă va lua de lângă tine, știi tu, când se face întuneric, când se face uitare, când nu voi mai putea să-ți văd ca acum frumusețea, când nu vei mai putea să-ți aduci aminte de mine, ei bine toate acestea știu că și tu le știi și că le știi atât de bine încât mergi pe stradă cu mine de mână ca și cum acesta ar fi deopotrivă primul și ultimul drum.