De 8 Martie mi-am adus aminte că există în Dostoievski un personaj absolut fascinant și halucinant care spune la un moment dat că cea mai mare jignire adusă femeii este faptul că i se sărută mâna, subliniindu-se astfel, chiar dacă în sens contrar, că ea nu este egala bărbatului. Iată un raționament - puțin paradoxal, desigur - care s-ar putea aplica perfect atențiilor de la începutul lui Martie. Și totuși, ca și sărutatul mâinii, mărțișorul sau buchetul de flori face plăcere tuturor: femeilor, care primesc omagiile, dar și bărbaților, care le aduc. Este un joc în copilăreala căruia ne odihnim puțin cu toții, e ceva exact la fel precum îngânarea un cântecel de copii de genul: "Antantina, /Sora cătina, /Sora caticata..." - al cărui sens s-a pierdut de fapt demult, dar a cărui repetare mai trezește în sufletele noastre ermetice ecouri. Și e interesant că suntem cu toții atât de egali - în oboseală, în răspunderi, în muncă, în griji - încât o sărbătoare a inegalității ne farmecă și ne face - și pe unii și pe alții - să visăm balcoane, scări de mătase și madrigaluri. În maturitatea definitivă a omenirii, mărțișorul este o aluzie nostalgică și tocmai de aceea glumeață, la o adolescență pe care ne place să ne-o imaginăm mult mai frumoasă decât a fost ea vreodată.
Scrii ca intotdeauna, impresionant.
RăspundețiȘtergere