sâmbătă, 7 martie 2015

În locul unde ploaia vine la ea acasă




Zilele pe care le petrec în nord-vestul Angliei m-au convins deja, într-un foarte scurt timp, că expresia "ploaia a început pe neașteptate" pare să fi fost inventată anume pentru ploaia engleză și, totuși, câtă neadecvare, câtă aproximație, și lipsă de aplomb găsesc de când sunt aici în această expresie! Ce poate să însemne "pe neașteptate" pe lângă felul brusc și în același timp insesizabil în care, de la o secundă la alta, starea de agregare a văzduhului se schimbă fără a avea conștiința acestei schimbări și fără a păstra memoria, oricât de sub-conștientă, a ceea ce fusese cu numai o secundă înainte. De la un moment la altul spațiul dintre acoperișuri și cer, care fusese de aer, devine de apă și cred că ar fi capabil - dacă ai face gafa să îl întrebi asupra cauzelor și naturii acestei transformări - să se mire și să susțină că nu fusese niciodată altfel. Mă gândesc că oriunde altundeva în Europa, Africa, Asia sau Australia o ploaie este o schimbare de umoare a naturii, premearsă - oricât de grăbită ar sosi - de întunecări, pale de vânt, picuri răzleți, zăpușeli, aripi de răcoare anunțată cu câteva minute sau câteva ore înainte de semne cerești și simptome reumatice, asemenea unui musafir care își anunță apropierea prin presentimente, telefoane, claxoane, sonerii. Numai că în Anglia ploaia nu este niciodată un musafir, ea vine la ea acasă, fără a se simți obligată să-și prevină slujitorii asupra orei de sosire și fără a-și face reproșuri că nu le-a oferit măcar preavizul necesar deschiderii umbrelei; și asta fiindcă niște adevărați englezi se presupune că trebuie să stea cu umbrelele veșnic deschise. De altfel, aici, nimănui nu-i dă prin minte să-i reproșeze ploii ceva anume. Să mă fac foarte bine înțeles: mi-ar părea foarte rău dacă aceste rânduri ar fi interpretate ca un reproș. Nu. Ele nu reprezintă nicidecum un reproș. Intenția mea este mai curând elogioasă și nu m-aș mira ca, început printr-o uimire, textul acesta să se încheie printr-un omagiu. Pentru că, dincolo de aerul ei de ingenuitate puțin arogantă și de eternitate mereu proaspătă, ceea ce mă fascinează la ploaia engleză este evidentul ei caracter magic. Cum aș putea să explic oare această impresie? Nu prea ușor. Ideea e că față de alte ploi, apăsătoare, ori care coboară cerul până la pământ, făcându-l să se deșire în crengi, izolându-ne unii de alții, ca să ne întristeze pe fiecare în parte, ploaia engleză are în sine ceva prietenesc și unificator, o calitate greu de definit, dar capabilă să ușureze, nu să apese sufletul, exact așa cum, dacă vreți, o solidarizare, chiar în suferință, te întărește și îți dă un fel de plăcută exaltare. Constat că există în ploaia engleză ceva asemănător umorului englez, o surdină luminoasă, un fel de reținere agreabilă, o veselie inteligentă, deșteaptă, ceva ce nu te va face niciodată să râzi cu hohote, dar în fața căreia nu te vei putea împiedica să zâmbești. De altfel, chiar pare să existe o veselie predominantă în felul degajat, lipsit de crispare în care ploaia este acceptată de toată lumea de aici, așa cum se acceptă și se iubește un element al peisajului. Un peisaj bizar de curat, aproape strălucitor. Pentru că printre elementele ce deosebesc ploaia engleză de alte ploi este și caracterul ei intens purificator. Ce încerc să spun este că sunt ploi pe care probabil că le asociezi cu noroiul, sunt ploi care, atingându-te, ai senzația că lasă pe tine dâre de murdărie și vopsea; dimpotrivă, ploaia engleză îmi pare a fi asemenea unei cosmice, elegante curățătorii dintr-o veche fabrică burgheză ale cărei acoperișuri ies la sfârșitul ploii și mai strălucitoare decât înainte, iar în urma ei asfaltul lucește de-ți ia ochii, vitrinele devin asemenea oglinzilor, și oamenii au aerul că au fost spălați și șterși bine până ce au început a străluci. Cât despre iarbă - marea, extraordinara beneficiară a acestui umor meteorologic englezesc - ea este mereu verde, indiferent de anotimp, mereu sclipitoare, vie, ea nu se usucă niciodată, spre bucuria ochilor mei obosiți, dar și a oilor cu lână în carouri ori a metaforelor eternității.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu