Cătălina,
ar trebui să-ți spun că
din luciul ce-ți acoperă piciorul
se naște leneș ca o piramidă
un trup frumos de arahnidă
dezlănțuind în mine Panteonul.
Și te iubesc,
Cătălina,
și sunt un vagabond cuminte
ce cu buzele uscate
îți gustă talpa udă
pe malul Mării Moarte.
Și poate nu mai știu să aleg
cele mai înmiresmate flori
și nici humeruși calzi de zeu
dar ochii mei de scarabeu
văd zilnic viața în culori.
Și, prin sevele de sicomor
simt verde trupul tău cordat
suind în dansuri, tremurat
spre cerul lin ca un decor
plutind ușor, ușor, ușor.
Prin roșu trupul tău cordat
mă urcă-n aer de hering
unde uitându-mă la zei împing
să-mi iasă gândul mai curat,
și să pătrund în aer îngeresc
unde din ochii tăi mai des clipesc.
Și te iubesc, Cătălina,
iar cu pas ușor de egiptean
în fiecare seară
aș trece mările de os
și s-ar vedea un zeu zemos
prin ochiul meu boemian
trei sunete de hapsicord
s-ar auzi în mintea ta
și mi-ai culege gândurile-n palmă
și m-aș apropia mereu de tine
ca un Algol cu nudurile pline.
Din trupul tău înmiresmat, pe-alese,
îmi construiesc maurii luntrea
mi se mărește zilnic fruntea
și ticurile-mi sunt mai dese
căci din ochii tăi îndrăgostiți, curați,
îmi aranjează grecii marea,
și sentimentele mirarea,
fiindcă nicicând
n-am mai trecut prin starea
de dragoste albastră.
Și te iubesc, Cătălina,
și simt cum lângă tine
îmi fac incașii un condor
neînvățat cu primul zbor
prin vânturile alizee
unde din roșu părul tău, Cătălina,
îmi fac și vină și păcat
unde cu greu din părul tău roșcat
mai reușesc să-mi scot vederea.
Și te iubesc, Cătălina,
de jos în sus,
de sus în jos,
de jos din nou, dinspre femur
de unde pielea ta moale și albă
vindecă privirea mea de-acum oarbă
cu trupul tău de belle amour.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu