Când dragostea nu are cum să ne curgă printre degete

 

 

 

Drăgăstoasă, tu mă întrebi zilnic de ce te iubesc iar eu, oricât aș căuta prin debaraua melancolică a memoriei, nu pot decât să-ți zâmbesc. Pe urmă, tot așa, tu mă privești în mijlocul ochilor prin pâlnia transparentă a palmelor tale cu geometrie ludică, și încă mă întrebi de ce te iubesc, iar eu continui să zâmbesc. Sentimentele mele parcă ar avea ceva din muțenia acvatică a peștilor, ceva din nebunia termică a vinului alb, ele tac atât de ne-nțeles în fața întrebărilor tale drăgăstoase de parcă nici n-ar exista, de parcă nici nu te-aș iubi, însă tu știi că te iubesc, și cât de mult te iubesc, altfel nu m-ai întreba ceea ce niciodată nu se întreabă. 

 

Te iubesc fiindcă ai ochi albaștri, bleu și albaștri, uneori turcoaz, și gene lungi precum firele de catifea ale pantalonilor tăi haioși; fiindcă îți porți mâinile așa cum le porți, și mă privești așa cum mă privești; fiindcă îmi lași dimineața un parfum îndepărtat de mere coapte pe pleoape; fiindcă deja afară ninge și mi-e dor de tine: pașii tăi se aud în interiorul meu ca un pian, inima mea bate ca un vibrafon, tăcerea toată pare din cristal, din cristal, din cristal...; fiindcă îmi place atât de mult să mă urc mereu în autobuzul care seara face stație numai în inima ta, de unde urc și cobor de fiecare dată; fiindcă eu, un ateu distrat și ambiguu, ador gesturile tale ortodoxe și profunde; fiindcă îmi place atât de mult să mă plimb cu tine pe străzi și să umplem cerul orașului cu săruturile noastre perfect etanșe; fiindcă ești singura iubită care a învățat să mă sărute printre cuvinte, fiindcă ești frumoasă și uneori înaltă, fiindcă îți place să joci teatru în filme mute și să înoți în Lacul Lebedelor înfășurată în rochiile lungi ale dragostei, de seară; și, mai ales, fiindcă tu ești cu totul tu. 

 

Te iubesc fiindcă deliberat în dragostea noastră am devenit (amândoi) prizonierii unei degetații luxuriante, te iubesc fiindcă palmele noastre se împerechează fără nici o sfială în văzul tuturor, iar degetele ni se acuplează, fac dragoste și devin grele, devin degete gravide cu amprente borțoase, arcuite, care după un timp parcă dau naștere unor palme mici, foarte siameze, de culoare roz, pe care noi le ținem cu grijă în palmele noastre regulamentare, și că apoi palmele astea mici se îndrăgostesc și ele, se împerechează, rămân grele și după o vreme nasc niște palme siameze și mai mici, cu degete subțiri care și ele la rândul lor se împerechează, devenind grele și născând amprentele perfect identice cu care noi pentru totdeauna ne-am tatuat toate palmele și trupurile, pentru a ne recunoaște chiar și noaptea, deși eu știu cu cea mai mare certitudine că noaptea noi doi ne ținem de mâini atât de strâns că dragostea nu are cum să ne curgă printre degete.