nu prea pricep cum aş putea desprinde câţiva lotuşi. mă gândesc că am uitat cum se desenează un cerc. sunt însetat şi refuz să beau. poate fiindcă apele sunt îndumnezeite, până la marginea trăibilului. luptătorii află că de fapt nu mai există nici o miză. înţelepţii sunt ursuzi fiindcă nu mai au obiectul muncii. oamenii nu ţin la viaţă, ci îşi înşiruie deşertăciunile...
nu poate fi vorba de libertate. alegem de fapt dintre lucruri care ne nemulţumesc. sunt zile umplute de un desiş al neputinţei. nu întâmplător scris repetitiv. mă abţin deseori să nu fac alegeri la întâmplare. neîntâmplate încă lucruri ne sunt.
cum să aleg adevărul perindat în jurul frunţii? există atâţia oameni care nu-şi măsoară măcar un centimetru de creştet. trebuie să învăţ vremelnic să las pe un munte al gândului tot întunericul tău. să rămână fără tine, să-ţi oprească mersul mai departe, să te lipsească de sentimentul epidemic al idolatrilor. să-ţi împiedice expansiunea inutilă.
tu nu simţi uneori tăcere faţă de simetrie? nu percepi cum acel ceva din mâinile tale se prelungeşte lacom prin toate spaţiile asimetrice? ţi-o spun direct, cine vede, atinge.
simt în noi iluzia unei nedreptăţi, a unei culori, a unui cuvânt uzat. presimt iluzia. îmi pare că ne construim pe noi înşine în noi labirinturi iluzorii. iar eu mi-am pierdut ispita magicului, ispita credinţei, ispita de a alege altceva decât esenţa. şi nu înţeleg de ce omenescul se tot moşteneşte repetat, din omenesc.
mai bine nu (mă) ierta, şi nici nu (mă) uita. mai bine iubeşte din nou, ca şi cum în el ai găsi partea mea bună. e simplu când spui. cumva e aproape imposibil în neomenesc.
nu voi desprinde lotuşii. le păstrez rădăcinile prin mine, ca să-ţi mai pot oferi protecţie cândva. sunt rădăcinile din care ne-am desprins, în tot acest timp fără timp. rădăcini care îmi evocă cum totul ne desparte: distanţa, oamenii, viaţa şi mai ales providenţa. nu-mi rămâne decât să-mi imaginez că am rămas suspendat în faţa odăii tale: acolo unde naşte depărtarea. sunt cea mai mică faţă a lumii care mai aşteaptă încă şi singurul care mă încăpăţânez să mă înfăşor în întregul tău necunoscut. chiar şi-atunci când privirea ta nu mă va găsi nicăieri. amintirea ta nu are unde să mă afle. vocea ta nu poate să mă strige şi nici nu ştie unde. m-am pierdut în toate cele patru zări: dincolo de răspântia lor. tu gândeşte-te la mine doar ca la o stea ruptă brutal din tine şi-ascunsă în întunericul fără fund.
Un articol foarte interesant si contradictoriu... am crezut ca e diferit cand am observat titlul, pentru mine lotusul avand o semnificatie speciala, pe langa faptul ca sunt unici si uimitori, ei semnifica tot ceea ce este bun si pozitiv: spiritualitate, liniste sufleteasca, nemurire, armonie, pace si nemurire.Tocmai de aceea, mi se pare ciudat sca vorbesti despre lotusi si iluzii ...E drept ne aflam intr-o societate in care exista o permanenta lupta si un conflict nevazut, in care sunt exploatate vulnerabilitatile si punctele slabe ale celorlalti pentru obtinerea de avantaje proprii...Tindem sa ne indragostim de imagini proiectate in loc sa acceptam realitatea si sa ajungem dezamagiti cand constatam ca totul este decat o iluzie...Intotdeauna exista un echilibru, pe care noi trebuie sa il gasim...intre aceste doua lumi...
RăspundețiȘtergereIncredibil e faptul ca ieri, fara macar sa citesc acest articol, iti vorbeam despre energii pozitive...iar astazi am ramas masca...atunci cand am citit titlul articolului, deoarece lotusul emite energie pozitiva, este chiar cea mai buna forma a emiterii de energie chi, benefica celor care si-au propus teluri marete si sunt hotarati sa si le indeplineasca!...Oare ce-o fi insemnand acest lucru?
La fel cum lotusul infloreste uimitor dintr-o apa tulbure, la fel si oamenii trebuie sa se inalte la un alt nivel...acum suntem doar boboci de floare intr-un lac, crescand din noroi si incercand sa ajunga la suprafata pentru a putea inflori...
Sunt un mare admirator al mitologiei greceşti şi tocmai de aceea m-am gândit la sensul pe care această floare îl primeşte în mitologia mai sus menţionată. Floarea de lotus simboliza dragostea şi uitarea trecutului. În scrierile homerice (în Odiseea, Lotofagii) floarea de lotus consumată asigură uitarea şi anihilarea dimensiunii temporale, căderea în anistorie. Reprezenta metamorfozarea nimfei Lotys. Pentru mine, floarea de lotus înseamnă o metaforă prin care am încercat să camuflez ideea de uitare, a unei dureri mai adânci.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, îmi par atât de senine şi de inspirante sensurile simbolice enumerate de tine.
Daca stam sa analizam putin, ne dam seama ca ambii ne alegem explicatia care ni se potriveste, eu memorez si ma inspira lucrurile pozitive in general de aceea am si retinut aceste detalii...tu ai ales un alt sens probabil si din alte motive, nu doar din admiratie pentru mitologia greceasca....asa este?
RăspundețiȘtergereSa inteleg atunci ca incercarea de a uita aceasta durere este de fapt o iluzie? Acesta este motivul care te preocupa in mod sistematic, poate chiar insistent si asupra caruia meditezi? Sa ai grija, pentru ca te poate distruge...treptat.
Si tacerea poate fi un raspuns...
RăspundețiȘtergere:)