De câte ori deschid caietul, ca să dau viață unui gând prin litere simt cumva că mereu trebuie s-o iau de la capăt, de parcă n-aș mai fi făcut asta niciodată. Bizar. Și nici să încep nu pot până nu uit cu totul tot ce mi-a aparținut: foile goale și scrise, condeiul, tot ce am scris ieri, tot ce am învățat cândva, regulile, ortografia corectă și incorectă, a-be-ce-ul și de-e-ef-ul, pe mama, pe frații mei, copilăria mea, vârsta mea, metodele mele, cântecele, elanul meu, primul aliniat, rugăciunile (din vremea în care mă rugam lângă bunici), voința, tot ce-i frumos, ziua de ieri, dejunul, sexul, propriile calități, piciorul care uneori mă doare, ochii care uneori mă ustură, existența altora, schimbarea, clipa, credința, propria-mi deznădăjduire, propria-mi sărăcie interioară, propria-mi bogăție (dețin pe alocuri și așa ceva, mi se pare), bucuria virajului, tot ce iubesc, tot ce am fost și aș putea să devin, vidul, gunoiul, zgomotul ciocanului și liniștea, propria-mi vanitate, gusturile și mirosurile, aerul, care uneori e rece, și departe, care alteori e ușor sau greu, într-un cuvânt: TOTUL. Abia când uit totul, când mă rup, când mă detașez, și când îmi iau elan - abia atunci am puterea de a scrie primul cuvânt și apoi, abia peste puțin timp, pe cel de-al doilea, și astfel, inclusiv pe celelalte.
Ti-am vazut ochii, Robert! Sunt asa de expresivi , ca eu cred ca intr-o zi , daca nu ai mai avea un instrument de scris, ar face-o ochii tai....La multi ani! Si sa-ti fie bine.Natalia
RăspundețiȘtergereNatalia, ochii mei se umezesc, ușor, și se dilată, știind că au fost văzuți de tine. E ca o dezbrăcare. Îți mulțumesc că mi-ești mereu aproape, aici, și că simt prezența ta mereu. La Mulți Ani Frumoși! Mi-e bine când mi-e bine, ca acum, de exemplu, când îmi transmiți tu bucurie.
RăspundețiȘtergere