Dacă nu iubești, mi-ai spus tu printre ademenitoare zâmbete direcționate înspre
masa mea de scris, dacă nu iubești, degeaba scrii, exact așa mi-ai zis, și erai
așezată în fața mea ca un tablou furat de la muzeul Ermitaj, ca o icoană adusă
de la mănăstire, ca o sirenă proaspăt ieșită din mare, ca o elevă cuminte, ca o
virgină care nu se mai vrea, ca o fecioară goală pentru prima dată în fața
bărbatului. Dacă nu iubești, mi-ai zis desfăcându-ți rochia albă și scurtă,
lăsând-o să cadă ca un nor la picioarele tale, dacă nu iubești nu înțelegi
viața, mi-ai zis tu, dezvelindu-ți sânii și coapsele și învârtindu-te amețitor
în mijlocul camerei mele de lucru, până mi-am înfășurat toate privirile în
jurul trupului tău, până au căzut peste norul de la picioarele tale și bikini,
ca un șiret, ca o fisă, ca o invitație. Dacă nu iubești... ai vrut să mai spui –
dar ți-am acoperit buzele cu buzele mele într-un sărut de cartea recordurilor, și te-am iubit și ne-am gândit împreună cum ar fi să facem copii, și casă, și-o
bibliotecă a noastră, și pomi, pe care să-i sădim în fața ferestrei, lângă
aceste gânduri scrise.
Dacă nu iubeşti, nu scrii cu atâta pasiune :D
RăspundețiȘtergereNu știu dacă există un raport direct proporțional între scris și dragoste - poate la urma urmei și ura e un sentiment la fel de puternic, de intens, și de motivator pentru scris, de exemplu - dar cu siguranță dacă nu iubești nu știi ce înseamnă să-ți fugă creionul de bucurie pe foaie, să-ți alerge de la un capăt de rând la altul, ca într-un sprint ce are ca premiu persoana iubită.
ȘtergereBine punctat :D sunt de acord şi cu comentariul de mai jos al lui Little Thoughts
ȘtergereDaca nu iubesti, ai scrie mecanic; fara sentimente, fara pasiune, fara farmec si fara har. Ar fi niste cuvinte goale, legate unul cate unul, care sa-ti dea senzatia de "nimic", de "gol" si de "fara sens".
RăspundețiȘtergereDaca nu iubesti, nu ai motiv sa scrii. Nu poti sa te uiti la chipul nimanui si mintea sa-ti sopteasca in cap "Uite, ea este persoana care te-a ravasit, care te-a facut sa-ti pierzi toate mintile si sa fii tu, sa dai nastere poemelor si prozei ce numai ochii ei iti canta ori de cate ori o privesti."
Daca nu iubesti, inseamna ca iti risipesti viata, talentele si consumi aer degeaba.
Iubeste, orice, dar iubeste. Si daca nu iubesti pe cineva, atunci iubeste viata si te va rasplati ea insasi cu o persoana ce te va face sa traiesti cu adevarat!
Little Thoughts, ai declanșat aici un excelent mini-manifest pro iubire. Mi-a plăcut. De altfel, cred că se și observă că dacă n-aș iubi - n-aș avea avântul ăsta donquijotesc de a-mi așeza cu limpezime gândurile în scris. Foarte frumos îndemnul tău. Are elan, textură și adevăr, toate tri într-un dozaj perfect. Mulțumesc, am să port îndemnul ăsta într-un buzunar, în zilele mai puțin senine.
ȘtergereChiar degeaba?...Dar dacă scrisul e covorul acela fermecat ce te duce pe deasupra norilor în tărâmuri inimaginabil de frumoase? Dar dacă scriind înveţi să iubeşti ceva, pe cineva, orice? Dacă scriind descoperi laturi ale tale de a căror existenţă nu ştiai înainte?...
RăspundețiȘtergereEști încă tânără, dragă Claudia, și cred că ai să înțelegi puțin mai încolo despre ce vorbesc de fapt. Când vei iubi pătimaș, nebunește, intens, când curgerea scrisului ți se va transforma cu totul în sens, și nu în căutare. Când scrisul va fi o consecință și nu un mijloc.
ȘtergereÎnţeleg ce spui şi ai dreptate. Dar cred, totuşi, că scrisul poate fi consecinţa a diverse sentimente, de intensitate diferită pentru fiecare scriitor. Poate intensitatea şi sentimentele se schimbă radical odată cu trecerea anilor sau poate uneori nu se schimbă prea mult. Cred că depinde în mare parte de ce anume face să vibreze sensibilitatea creatoare din noi. În cazul tău, dragă Robert, observ că e iubirea, ceea ce e foarte benefic pentru noi, cititorii, care savurăm consecinţele. :)
ȘtergerePăi asta spuneam și eu: scrisul devine aparte când e consecință, și nu un mijloc. Iar consecință e abia după un tumult intens al existenței. Nu e îndeajuns să vibreze sensibilitatea creatoare, e nevoie de ceva mai mult, mai condimentat, de aceea nebunie, scânteie, care-ți atrage atenția la o scriitură. Dragostea, în cazul meu, e un soi de buton declanșator, ce activează nebunia asta faină pe care o transfigurez în scris și pe care voi, cititorii mei aparte, empatici, mi-o lăudați mai mult decât merită, iar pentru asta nu pot fi decât profund recunoscător. Claudia, mulțumesc, pentru trambulina asta conversațională, pe care mi-o aduci spre testare de câte ori propui un subiect așa interesant de dezbatere. Ești o sursă mirabilă de discuții captivante.
ȘtergereNebunia aceea scânteietoare e cu siguranţă cheia către o scriitură faină, şi cum dragostea asta pătimaşă de care vorbeşti implică nebunie, înţeleg ce zici. Înţeleg că scrisul necesită condimente puternice, pe care cititorul să le resimtă. Nu ştiu ce fac ceilalţi cititori ai tăi, dar eu apreciez şi laud pentru că resimt cumva amalgamul de condimente transpus în textele tale. Cât despre trambulina conversaţională, încerc doar să-mi lămuresc anumite gânduri rătăcite şi după cum observi, când vreau un răspuns, adresez o întrebare. Şi îţi mulţumesc cu această ocazie pentru că îmi oferi răspunsuri.
ȘtergereDa, îmi fac mea culpa, că vă asaltez cu nepotolita mea cascadă de trăiri transpuse în scris, dar mizez pe înțelegerea voastră de la distanță, abuzez cumva de ea, mai ales că m-ați susținut în toată această nebunie ce pare azi atât de atipică în contextul unei tulburări societale interne care-și uită sau amestecă reperele frumosului. Dar despre estetica prezentului, dezvoltăm altădată. Ideea e că îți mulțumesc, Claudia, la infinit și neobosit, pentru sămânța întrebării pe care o plasezi în mintea mea neastâmpărată din câteva cuvinte pe care mi le scrii. Ăsta nu-i puțin lucru, să știi. Tu ai, nativ, câteva daruri rare, ți-am mai zis. Trebuie modelate de experiență exact cum olarul bătrân modelează lutul, cu ochii închiși, aproape. Ești faină de tot.
ȘtergereAcest abuz emană întotdeauna pozitivism şi zâmbete, deci este mai mult decât benefic. Exagerezi desigur în partea referitoare la darurile rare pe care le-aş avea în posesie, dar nu pot decât să-ţi mulţumesc de încurajare. Şi să fac astfel încât, peste ceva timp, să pot să recitesc aceste cuvinte şi să simt că nu mai sunt o exagerare, să-mi constat evoluţia, încercând să valorific cât mai bine tot ce pot, să ajung la o sevă plină de sens.
ȘtergereE important să trăiești, adică chiar să trăiești. Să experimentezi lucruri diverse, să cauți mereu și constant noul, să citești, să călătorești să vezi, să întrebi, să cunoști, să cunoști cât mai mulți și cât mai multe și totul să fie un proces continuu, până la sfârșitul vieții. Să iubești, să pierzi, să câștigi, să ai înțelepciunea de a vedea că ambele au darurile lor de oferit. Să nu încetezi, din nimic și să te acompaniezi cu oameni frumoși, iar seva se va configura de la sine, va fi acolo, cu tine, și va face întotdeauna diferența.
ȘtergereCei ca noi se descarcă prin scris. Pasiunea ne înjunghie, iar noi îi scriem versuri de dragoste!
RăspundețiȘtergereAi spus-o frumos, ca și cum ai fi așezat ultima cireașă pe tort. Așa e - clocotul, fierberea, arsura, curgerea, înjunghierea, patosul, astea dau o notă personală unei scriituri. Astea ne conduc spre confesiunile sentimentale scrise.
ȘtergereDacă nu iubești, parcă nu îți poți trăi scrierile, parcă nu scrii cu aceeași plăcere, parcă totul e monoton, nu fascinant.
RăspundețiȘtergereIubirea e frumoasă. Iar dacă te îndrăgostești de un scriitor, nu poți muri niciodată.
Așa e, dacă un scriitor scrie despre tine nu poți muri niciodată. Ai spus-o atât de personal și estetic, Denisa. Iar vâlvătaia se vede cu ochiul liber în scriitură atunci când inima îndrăgostită dirijează degetele cu care scrii.
ȘtergereNu stiu de ce, dar de fiecare cand citesc ceea ce scrii, mi se taie respiratia! Superb! Iti ador stilul... :)
RăspundețiȘtergere