Lumea are o altă părere despre el. Nu-l vede ca pe un băiat simplu, şi nici măcar ca pe un ins ce va deveni curând bărbat. Lumea e preocupată să respire într-un oraş greoi. El stă pitit în colţul unei camere, cu genunchiul parcă înfipt în propria coloană vertebrală, cotrobăind după singurătate, prin cameră. Acum, se priveşte tăcut în oglindă. Are ochii reci şi privirea palidă. Încearcă sfios să-şi mângâie chipul cu vârful degetelor firave. Ştie că nu poate plânge. Pleoapele îi rămân nemişcate şi grave. De câteva minute, priveşte hai-hui la fereastră. Îi place ce vede. Ochii îi alunecă până jos, acolo unde tocuri negre mişcătoare tocesc asfaltul.
Femeia asta pe care o priveşte se opreşte la un moment dat, parcă suspendată de-un gând. E doar o pauză temporară, fiindcă după câteva secunde o ia de mână un bărbat necunoscut, ce o îndrumă mai departe. Perdeaua de la fereastră cade. El, pare cuprins de amintiri. Se aşează-n genunchi, cu fruntea cuprinsă-ntre palme. De undeva din cameră, trage o cutie veche învelită în piele maron. Una câte una, ca nişte giuvaieruri rare apar fotografii remarcabile. Imagini neînsufleţite care îl fac să zâmbească. Îl fac de fapt să trăiască. Sunt fotografii însoţite de cuvinte din conversaţiile lor de altădată. Prea concentrat şi obosit adoarme acolo, pe jos, la marginea patului. Printre cutii de biscuiţi şi mere uscate. I se citeşte pe chip un somn grav, mai ales cum stă aşa, ghemuit şi cu genunchii la piept, înconjurat de o cuvertură de fotografii împrăştiate în jurul lui.
Trăieşte un vis ciudat. Stă întins pe nisip şi scrie într-un caiet vechi note pe un portativ. Din spatele lui se vede marea ciocnindu-se de stânci. Valurile intenţionează parcă să i-o aducă din nou pentru o îmbrăţişare, pentru un sărut furat, poate pentr-un cântec. Cumva, fiecare fir fierbinte de nisip îi construieşte un castel în care dragostea lor ar fi putut însemna ceva. O vrea şi parcă nu o vrea. Acolo în vis, ştia că dacă ar fi acceptat să mai pătrundă o dată în viaţa lui, ar fi iubit-o prea intens. Nu putea face asta, nici lui şi... nici ei. Îşi amintea atingerea ei, scanată şi încorporată ca un cip în nucleul fiecărei celule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu