Interludiu printre gânduri. Vara arde amintirile şi ne răscoleşte sufletul. Ea întinde cerul şi pământul pentru ca distanţa de oamenii dragi să se mărească. Iar soarele ne arde pielea şi imaginaţia, şi-n jocul ăsta al arderii de vise parcă m-am împiedicat în aşteptare. Ceva se aşterne peste imaginea mea, peste această bătrână privire de trup tânăr. Sunt de fapt zile în care mă gândesc la oamenii necunoscuţi care mi-au zâmbit şi pe care n-am apucat să-i cunosc, dar şi la cei familiari care ştiu ce să-ţi spună prin şi pe lângă tăcere.
N-am avut niciodată nevoie de vreun imbold, dar parcă resimt lipsa cuvintelor catalizatoare rearanjate în mod ludic de chipuri importante. Poate că uitările sunt cauza acestui gol, sau poate că s-au reaşezat străzile cunoscute în jurul altor indivizi, care-şi aşteptau rândul la răspunsuri vitale cu mult înaintea mea. Vezi tu, dragoste trecută, gânduri par aruncate în iertările marelui sens de nisip, şi tot ce-am uitat devine margine pentru mine, un soi de substitut placebo al dragostei lipsă, ca ultimă uitare. Mă-ntreb totuşi de ce memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare?
Din spatele unui coş de cireşe, admit azi că m-am răzvrătit pe toate lucrurile de tine neplăcute şi-am încercat să enumăr ce-mi place. Prin urmare, am semnat un pact în indigo cu toate emoţiile-lucruri iubite încă de mine, pe care mi le-ai ascuns o vreme, atunci când revendicai şiruri de gânduri. Dar amnestezia ta s-a evaporat, dovadă fiindu-mi amintirile trezite, şi vechile itinerarii recunoscute. Resimt totul, şi nu aş putea uita stâncile aspre de la Mangalia, unde am rămas aproape de maree, prima carte pe care-am citit-o, în care am descoperit lumea toată, pe care o visasem de la patru ani, auriul nisipului din ochii bunicii când trăia, lângă o altă inimă, primul meu pistol cu apă, prima bicicletă, primul zâmbet de la şcoală. Toate acestea sunt bucăţele desprinse din ce-am devenit, din paşii mei obişnuiţi cu străzile atâtor oraşe în care-am mai plâns sau am râs, din catedralele şi ceainăriile preferate, din omega atâtor zei-oameni în care-am crezut.
Iar tu n-ai ştiut niciodată cât îmi plăceau mie toate acestea. Nici n-ai întrebat de ce tresar când trec pe lângă statui de alabastru, de ce duminica mă trezeam cu un zâmbet ştrengar, fiind ziua când eram atât de aproape de mine încât m-aş fi putut pierde în mulţime pentru a mai gusta măcar o dată acea îngheţată produsă de bătrânelul acela din Sighişoara. Sunt toate amprente ale lucrurilor care-mi plac. Şi pe care ochii tăi nu şi le puteau imagina. Dar cum să uit felul în care m-a privit acea fată plângând in gara Sibiului, cum să uit nuferii lui Monet din primul atlas de artă cumpărat, pianul vecinei pe care nu l-am atins niciodată, calul de salcie de pe ţărmul Tomisului şi primul ceas de jucărie?
Sunt toate aceste foiţe din mine, colaje-fotografii, minuscule scoici. Sunt petale din bărbatul care nu te-a întâlnit, din cel care duce mai departe privirea părinţilor mei, a bunicilor, care mă întâmpinau acasă în serile de vară, de toamnă şi de iarnă, sub caisul bătrân. Acolo unde am aprins prima candelă şi-am vrut să transform un colier de sidef, pe care să-l atingă vreo fată la umbră, tot acolo am ascuns un stilou argintiu şi-un plic cu prima poezie de dragoste.
Mă gândesc că poate nu e prea târziu. Nu e târziu să-ţi spun că azi reprezint suma orelor mele de fildeş, în care nu pot fi decât sincer şi grav, cu toate că modelez cuvinte pentru a lustrui praf de pe tabloul lucrurilor care-mi plac. Şi care-aş fi vrut să-ţi placă şi ţie. Exact la fel cum îţi plăceau chitara şi dansul, rochiile şi orele târzii de vineri seara, lemnul alb de santal şi pădurile de mesteceni, ceaiul verde şi cojile de lămâie, castanele şi strugurii. Dar sunt şi alte lucruri pe care le iubesc încă, sau poate-i că doar viaţa din ele, sau doar... un fel de-al meu de a fi veşnic emoţionat şi îndrăgostit. Aminteşte-mi de acolo de unde eşti când să plec, ca să le iau cu mine, numărând secunde optimiste.
Interludiu de final (sau ultimele cireşe din coş). Acum ştiu că în viaţă există şi zâmbete care pot acoperi golurile paşilor tăi, care transced dincolo de uscatul gâtului tău şi merg chiar mai departe de irisul tău de lebădă neagră. Am descoperit acest camuflat aspect banal urmărind atent de unde vin pe cer păsările de aer fierbinte şi urmărind încotro se îndreaptă cerul acesta de lut. Şi totuşi, ce cauţi tu pe vârful limbii mele şi-n vena mea curgătoare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu