Mult timp eu am fost acela. Da. Cel care nu credea-n uitare. Dar ieri, de exemplu, am fost la piaţă. Să caut mirosuri de vară şi gust de grădină. Mi-a fost ciudat fără tine, probabil din cauza asta am tot întors capul peste umărul stâng. Acolo unde altădată defilai deşirat ca o umbră care îmi poartă de grijă. Nu ştiu ce să spun. Poate doar că printre atâtea legume şi fructe veştejite, ce parcă agonizau pe neregulate tarabe insalubre, mi-am amintit de momentele noastre, când lumina asta ucigătoare a soarelui torid de vară ne ascundea forţat în vreun colţ de stradă, unde ne sărutam pe colţ de gură.
Îmi amintesc că am fotografii cu tine pe undeva. În care alegi salată verde şi caise tari. În care chipul ţi-e acoperit de o pălărie mare şi albă, sub care ne-am iubit de atâtea ori. Zâmbesc puţin, fiindcă acea pălărie frumos lucrată îţi înroşea obrajii şi-ţi aprindea buzele. Mi-am amintit astfel de copilării azi, deşi căldura asta sufocantă părea că asfixiază toate fiinţele, cu excepţia precupeţelor, desigur. Care m-au călcat pe nervi toată ziua. Care presimţeau parcă lipsa ta intenţionată. Mărturisesc că tot mirosul acela crud şi verde de piaţă n-ar fi putut azi acoperi tupeul şi minciunile nevinovate ale vânzătorilor-ţărani, şi nici acele tehnici veşnic perpetuate cu ajutorul cărora ei te privesc direct în ochi, acompaniaţi de o impotenţă lingvistică pe care o etalează cu o exotică neruşinare.
Tot coloritul ăsta absurd mi-a evidenţiat că am pierdut un prieten prin lipsa ta. Sau poate că şi reciproca e valabilă în acest caz. Fără doar şi poate, tăcerea ta înţelegea totul. Şi asta mă determina cândva să te tot caut, să te răscolesc şi să ne apropiem paşii. Cu siguranţă vei trăi şi tu senzaţia asta într-o bună zi. Pe mine cel puţin, m-a apăsat minute în şir acest gând, mai ales trecând azi prin acest oraş ce respiră greoi, ce-şi înfinge genunchiul direct în coloana mea vertebrală şi pe care îl resimt ca pe un trup imens de ciment şi metal prăbuşit peste trupuri de oase.
În staţie am am fost martor intenţionat la cearta unui cuplu ce nu avea răbdare să-şi vorbească. Aş fi vrut să-i ajut cumva. Să le deschid ochii. Să le dau exemplul meu. Sau măcar să-i împiedic cumva să mai cotrobăie după singurătate. Dar am intrat în casă, unde îmi lăsasem sub pernă toate avioanele, elicopterele, planoarele şi alte obiecte ale imaginaţiei mele. Unde am adunat gânduri cu sau fără oameni, întâmplări care au trecut prin copilăria mea pe undeva deasupra, amintiri tulburi, imprecise şi lipsite de importanţă. Fără tine am reintrat de fapt în acelaşi înveliş lichid de banalitate cotidiană în care ne scăldăm iluziile, şi în care trăim uneori cu certitudinea că piloţii ne fac cu mâna.
Dar seara, mi-am amintit de câte ori am vrut, neizbutind, să-ţi sărut prin somn, neştiut, glezna şi tălpile, şi să dispar dimineaţa înainte să te trezeşti, să-ţi las pe masa de lângă pat o singură cană albă şi-o coală de hârtie mâzgălită. Pe care să-mi scrii ce-ai visat.
Uite, e o idee asta. Un exerciţiu pe care îl poate rezolva cel de lângă tine de-acum. Celui pe care-l iubeşti acum să-i ascunzi toate lacrimile unei femei, să nu fii nevoită să oboseşti explicându-i, în absenţă, din câte încercări se găseşte uitarea pe hartă. Tot mâzgălesc cuvinte fără noimă şi s-a aşezat atâta linişte acum. Este îngrozitor de cald în această vară, chiar sub ventilator, jur împrejur fierbintele e mov, afară se zbat pe undeva vedenii, şi fiecare moment de răcoare îmi aminteşte de numele tău, de casa ta şi ochii tăi, de verdele unui cuib în care poposesc păsări, de locuri în care ne-am zbătut şi ne-am vorbit.
Chiar dacă uitarea te-a cuprins, chiar dacă orizontul ferestrei tale prevede plecări, migrări, apoi naufragii, eu cred că măcar tu eşti fericită. Şi că pui flori de câmp în toate ulcelele din casă. Dar poate că-n-tr-o zi, mai încoace de bătrâneţe, te voi regăsi şi fizic, învelită în miros de fum şi scorţişoară şi vom sta la masa ta albă, ca doi vechi prieteni, ce rumegă tăcerile verii. Vom depăna amintiri pe ritm de jazz, pe ritm de summertime, eu voi da din cap aprobator şi voi căuta pretexte ca să nu mai plec...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu