Lista pierdută a unui puști de altădată

Interesant cum azi mi-am amintit de urmele pe care copilăria ți le strecoară mai departe în felul de a fi, dar și în cel de a te raporta mai târziu la orice linie narativă pe care o întâlnești în viață. Mai precis decât atât, m-am gândit să înșirui în pagină câțiva dintre eroii copilăriei mele. Într-o ordine aleatoare, desigur.

A.    Ivan Turbincă, nebunul curajos din povestea lui Creangă (ascultată pe pick-up) care reușea să păcălească moartea și care îndesa toți dracii în sacul lui imens. Cred că și acum aș recunoaște vocea de pe disc a lui Turbincă.

B.     Robinson Crusoe. Personajul lui Defoe l-am descoperit abia pe la 12-13 ani, din pricina faptului că ai mei și câțiva vecinii mă porecliseră astfel. Modul acela curajos în care el supraviețuiește pe insulă, tovărășia lui cu Vineri, cel pe care îl salvează din mâna canibalilor, și inventivitatea acestui personaj m-a ținut cu sufletul la gură ore la rând.

C.     Dumnezeu cel deghizat în vreun moș sărman din poveștile noatre populare, care caută mereu adăpost atât la oameni înstăriți cât și la cei sărmani, pentru a răsplăti la sfârșit bunătatea. Îl vedeam ca pe un expert al travestitului, El și Sf. Petre.

D.    Remi, băiatul care ajunge orfan și trăiește aventuri etraordinare, din romanul Singur pe Lume, al lui Hector Malot. Vândut de părinții săi adoptivi pentru 40 de franci unei trupe de actori ambulanți, formată dintr-un bătrân pe nume Vitalis și 3 câini savanți, dar și o maimuță, reușește să supraviețuiască unor situații extraordinare și să-și găsească la sfârșit adevărata familie.

E.     Atreyu din Povestea fără sfârșit, care însemna fiul tuturor, cel respectat de toți. Curios nume, exprimând exact ceea ce adulții nu concep nici în ruptul capului când e vorba despre un copil.

F.      Enrico – copilul din cartea Cuore – Inimă de copil, a lui Edmondo de Amicis. M-a impresionat mult cum își nota într-un caiet tot ceea ce vedea și simțea el, iar tatăl lui, la sfârșitul anului, scrie această carte după notițele lui. Mi-a plăcut descrierea de bază a cărții, asta fiindcă Enrico începe anul școlar în școala Baretti și copilul retrăiește an de an o senzație de teamă față de noul său profesor, frică neîntemeiată desigur, doarece și noul profesor se dovedește a fi bun.

G.    Micul Prinț, personajul lui Exuperry care m-a sensibilizat până la limita suportabilului, deși la vârsta aceea nu înțelesesem mare lucru din poveste.

H.    Pascal, băiatul bolnav de leucemie din cartea lui Michel Bataille, Pomul de Crăciun, care și-a dorit lupi adevărați în preajmă înainte de a muri. Cartea asta te învață că, de cele mai multe ori, nu avem curajul să conștientizăm ce vrem cu adevărat pentru că ne este teamă de frumusețea ireală a propriilor dorințe.

I.       Șeherezada, frumoasa iscusită care știa cum să îl ducă pe Șahriar cu vorba pentru a-și amâna execuția. Avea acele abilități pe care le regăsim și azi în multe femei, iar ceea ce făcea ea, pe atunci, mi se părea cel mai lung maraton.

J.       Habarnam, desigur. Pentru că reușea fără prea mare efort să îi dispere cu seninătate pe toți.

K.    Păcală, de la care am învățat să nu am milă de proști.

L.     Cavalerul Pardaillan, eroul lui Michel Zevaco, care îmi fura nopțile și orele de somn.

M.   Gemenii Castor și Polux. Povestea lor m-a fascinat cel mai mult dintre toate istorisirile despre eroii greci, pentru mine ei au exprimat curajul și dragostea frățească ideală.

N.    Phileas Fogg și Passepartout, Dick Sand și Căpitanul Nemo și, în general, toții mari aventurieri creați de mintea lui Jules Verne, puși de autor să umble pe jos, sau cu balonul, călare, pe mare sau sub mare.

O.    Tom Sawyer, dar și Tom Kenty, Huckleberry Finn, cei care se bucurau de viață în picioarele goale, într-un copac sau pe pluta lor de pe Mississippi, lucru pe care puțini oameni mai știu să-l facă. M-a impresionat și cum au reușit Tom și Huck să-și însceneze moartea.

P.      Old Shatterhand, alter-ego-ul lui Karl May, și Winnetou, șeful tribului de indieni mescaloni apache, cel care ajunge vestit în întreaga preerie datorită curajului dovedit în luptă și a dreptății de care dă dovadă. Cei doi trăiesc o mulțime de aventuri în care se ajută reciproc, însă în ultima lor aventură Winnetou este împușcat, iar lui Old Shatterhand îi revine datoria de a-i îndeplini dorința scrisă de indian în testamentul său. Testament furat de cel mai aprig dușman al său, iar la final nu reușește să mai obțină decât câteva bucăți din el, dar și acestea îi sunt îndeajuns ca să înțeleagă ce-și dorea fratele său de sânge.

Acestei liste i-ar mai putea fi adăugați și alți eroi, cu siguranță. Robin Hood, Ivanhoe, Mușchetarii, etc. Păcat că nu am avut parte în copilărie de Tolkien, care a apărut târziu la noi. Și de Harry Potter, pe care l-am citit târziu. Tolkien ar fi fost nelipsit din lista mea.