Mă pregătesc de un Septembrie intens, dar Septembrie nu se pregătește pentru noi,
a rămas să își tragă sufletul de ieri sau de alaltăieri, undeva pe un drum, exact
la răscrucea dintre arșiță și ploaia măruntă, migăloasă. M-am pregătit și să te
aștept, cu fursecuri și clătite, dar știi cum e, mă inundă marunțișurile
vieții, lucrurile, obligațiile. Așa că te rog să nu întârzii de data asta. Nu
mai e ca altădată când nu avea importanță dacă întârziai. Sau când apăreai așa,
ca din senin, în pragul casei mele, ca un amic ce nu dă un telefon înainte. Nu
avea importanță, tu știi asta, nu mai râde, oricând găseam pentru tine, o
portocală, 3 cuburi de ciocolată, poate și o savarină. Eu mă mulțumeam cu o
jumătate de bere și cu zâmbetul tău cald.
Prietene,
mi-e tare dor de tine. Știu că acum e altfel, da, atât de altfel. Eu nu m-am
schimbat însă. Încă mai îmi pasă de orice îmi spui. Te asigur că îmi pasă și că
îți resimt lipsa. Afară încă e un septembrie de basm, cu o vreme frumoasă, ușor
trasă pe sfoară. Ca într-un film în care găsești un ciorap de femeie tras peste
chipul fermecător al vreunui bărbat îndrăgostit. În rest, numai fumigenă și
confetti. Și oameni care așteaptă noul an universitar. Eu sunt bine, mai am
doar câteva chestiuni importante de rezolvat, cum ar fi capul acesta pe care îl
port cu mine zi de zi. Ba ar mai fi și pisica vecinului, care politicoasă în
fiecare dimineață îmi dă bună dimineața, firește. Obișnuiesc să-i răspund la
fel de politicos printr-un miau, dar de câte ori fac asta, blocul întreg se
prăbușește.
Da, încă mai am ticul
acela de a ridica din umeri ori de câte ori sunt întrebat ceva spontan. Mai
obișnuiesc și să privesc oamenii ce trec pe stradă, și mă gândesc că noi doi
făceam cele mai bune clătite din lume. Sunt convins de asta și chiar mi-o repet
în gând. Îmi vine să strâng din mine toate amintirile noastre vechi din anii
facultății, și să ți le închiriez ție. Ori să le expediez pe o adresă oarecare.
Telefonul îmi sună. E un alt prieten, care mă tot așteaptă de cinci săptămâni,
într-un zeppelin, ca să-mi dea vestea cea mare: se însoară. Atunci îți resimt
lipsa și mai mult, prieten drag. Mai ții minte? Ce vremuri faine. În regulă, o
să-mi șterg amintirile, și poate de mâine mă mut în altă dimensiune. Poate
acolo mă va aștepta și pe mine cineva, că aici nu mă așteaptă nimeni. Dar să
știi că mă pregătesc de Octombrie în
felul meu. Prieten drag, de ce taci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu