Nu cred că mi s-a mai
întâmplat una ca asta. M-am oprit pentru o clipă să-ți decupez silueta din
mulțime, chiar dacă afară vremea urâtă sfârteca zâmbetele trecătorilor pierduți
în lumea lor. Începuse să plouă, mi s-a părut că ții în mână o umbrelă bej. La început,
o întorceai invers în ploaie, cu mânerul în sus și te rugai să ți-o zboare
vântul, ca să nu te mai facă de rușine, până într-o zi. Când te-ai decis să o
lași să se umple ochi de apă, apoi ți-ai potrivit chipul și te-ai cerut de
imagine: hei, umbrelă umbrelioară, zi-mi și mie, cine-i cea mai frumoasă din
țară? N-ai primit nici un răspuns. Ai vărsat apa în mijlocul trotuarului și ai
întors spatele lumii. Degetul tău arătător, cel ștrengar și disident, a făcut
realmente cârcel de la atâta încordare, te-ai lăsat păgubașă, ai detașat
mânerul doar pentru a-ți campa bolta direct pe rece, ca să-ți țină de carapace,
de pelerină, de obiect de antipatrimoniu.
Ai ajuns într-un târziu
acasă, tânjind după cada ta multifuncțională, care îți mai ține uneori loc de
vază pentru fiecare început și sfârșit de an școlar, când lumea revine la
culoare. Parcă și eu, când mă gândesc la toate astea, privesc seara apa dens înflorată
de zig-zag-ul gândurilor pierdute, care mă îmbracă până la gât, și toate fac
trimitere la tine, chipul tău fiindu-mi singura nuditate permisă. Pătruns de
apăsări pe umeri, îmi vine să-mi înghesui capul în vreun chenar, sub un tavan
ce planează cu o deosebită severitate optică deasupra spațiului propriei minți,
până ce-și chircește, de durere, toate gândurile bune și până doar cel negru
îmi mai stă ca un ghimpe în coaste...
Eu sunt bărbatul cu
plăceri simple. Poate de aceea tot caut silueta ta prin mulțime în zilele
ploioase. Vezi tu, în mine cusătura este deasă, legată cu un nod
marinăresc, ca să mă ferească de ochii
neștiutori și ignoranți care nu-și imaginează ce-mi trece mie prin cap. Totuși,
e posibil ca într-o zi tot la fel ca asta, ploioasă și densă, să-ți întorci privirea
din mulțime către mine, și să mă scutești de un efort indezirabil al căutării
sisifice, să mă recunoști așa cum sunt. Tu știi deja că am încetat a mai fi un naufragiat
printre trupuri, și că am încetat de mult să mă plâng de vremea urâtă, așa că
hai mai bine și arată-te, lasă-mă să mai zburd o vreme prin pielea ta, ca să
mai prelungesc cu câteva zile vara asta indecentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu