Când a nu fi nu intră niciodată în calcul

În primul rând, Mister Shakespeare, domnule Will, dragă William, dacă vrei, te rog să mă scuzi că n-am fost când erai și mai ales că sunt când nu ești, dar iată-ne acum față în față și (de ce nu?) gata amândoi să-i găsim un răspuns lui a fi (pentru mine a nu fi nu intră niciodată în calcul), gata să-i înțelegem nuanțele, pentru că vezi tu, Mister, tu susții sus și tare că există doar ceea ce se vede, în timp ce eu cred că există și ce nu se vede, iar cei care sunt întotdeauna vor fi, știi tu, cel puțin câtă vreme ei vin și devin din cel care este, dar să trecem peste și să spunem că lumea nu-i decât o poveste, o dramă, o comedie, dacă vrei, un sonet, iar Dumnezeu cel mai iscusit poet, unul care scrie și scrie până când totul devine de vis, până când totul devine după cum ai văzut tu în sonetele tale, dar nu vreau să te plictisesc cu asemenea lucruri tocmai acum și nici nu vreau să te contrazic, vreau numai să-ți zic că am senzația că Romeo și Julieta au părăsit scena și sceneta – că sunt pe facebook acum și-și dau like postum deși acel love story li se pare oarecum desuet, așa că mi-am făcut curaj să-ți scriu și să te pun la curent cu toate astea, ca să vezi și tu, Mister, cine mai crede azi în poet și cine mai crede azi în iubire.