Memoria lumii ca un depozit infinit de cuvinte

mă gândesc că mai sunt totuși atâtea și atâtea lucruri pe care nu ți le-am spus, atâtea și atâtea bucurii și tristeți pe care încă nu le-am fumat împreună, ca de exemplu faptul că uneori văd o negresă în scrumieră, o amforă cu părul brunet și frumos, ca al tău, perfect împletit și pictat parcă pe o miniatură de porțelan care se evaporă la fel de repede ca prima țigară, ca prima cafea și ca importanța unui lucru în aparență fără importanță – cum ar fi spre exemplu faptul că uneori mă trezesc dimineața la ore ciudate, compuse dintr-o singură cifră, la 2:22 sau 3:33 sau 4:44 și brusc îmi amintesc  de lucruri în aparență fără importanță – în dimineața asta de pildă mi-am amintit de profesorul meu de istorie din gimnaziu, despre cum ne vorbea el cu atâta patos despre nabucodonsor al doilea, despre războaiele sale, în timp ce eu mă gândeam la grădinile suspendate ale semiramidei, la cartaginezii lui hannibal, la atena lui pericle și la multe altele, dar ce vreau să-ți spun e că țin minte că el ținea minte toți anii importanți din istoria antică, adică avea o memorie fantastică și cu toate acestea când l-am vizitat la spital înainte să moară abia m-a recunoscut și când m-a recunoscut a început să plângă și plângea ca un copil, nu știu de ce, poate pentru toți anii ce s-au dus ca istoria antică, poate pentru lucruri fără importanță ca acestea pe care ți le mărturisesc eu acum sau poate doar pentru că știa că memoria lumii nu reprezintă decât un depozit infinit de cuvinte...