Într-un unghi de cer isoscel

Deunăzi am avut așa, o împletire de gânduri cu tine.

Afecțiunea mea bărbătească,

dragostea mea adamică,

se împletea cu firavul tău trup irezistibil,

într-un unghi de cer isoscel,

într-o gaură neagră,

într-un curcubeu.

Te-am simțit atât de vie în mine,

de parcă stăteai cu capul pe inima mea,

înăuntrul meu, încolăcită acolo sub coaste,

unde suspinai cu suspine de femeie matură.

Oh, cum suspini tu dintr-un cer într-un alt cer,

din umărul meu drept

până în pielea călcâiului meu de Achile!

Întruna mă gândesc la tine,

întruna vorbesc cu tine,

întruna mă împletesc în tine,

ba chiar și poemul acesta l-am scris

pentru a fi pus după colțul urechii tale,

ascuns între firele tale de păr măsliniu,

unde așteaptă doar ca eu să-l culeg,

să-l culeg cu gura mea de bărbat îndrăgostit,

cu ochii mei de bărbat îndrăgostit,

cu inima mea de bărbat îndrăgostit,

ca să mă umplu numai de tine.

Sunt conștient că

prin ploile ce vor veni

cuvintele mi se vor face stropi

și ca o furtună poemul meu

va sufla-n pânzele bărcii tale.

E târziu.

Tu nu mai ești femeie,

eu nu mai sunt bărbat,

trupurile noastre s-au împletit

și s-au transformat

în ceea ce ești, în ceea ce sunt:

dorință, dragoste, căutare

de-a te avea mereu în gând.