Ce scriituri siropoase am putut scrie până astăzi! Mărturisesc că am scris mereu privind și admirând femeia din femeie de fiecare dată cu penița înmuiată adânc în caramel. Doamne, mi-e rușine de mine! Pentru că am abuzat frecvent de aromele dulci, pentru că am folosit deliberat dulcețuri adevărate preaslăvind șarmul și eleganța femeii și efectiv magazine de dulciuri închinate femeii au fost textele mele și munți de halva au fost frazele mele și zahăr pudră au fost semnele mele de punctuație și toate astea într-un topping glazurat de ciocolată fină și vărsat peste nenumărate substantive de genul feminin. Miere de albine cu bucăți de faguri în ea au fost gândurile mele pentru tandrețea femeii, ba chiar și mâna care a scris n-a fost nici mai mult nici mai puțin decât o dâră de gem și tot din pricina femeilor irezistibile prin simțurile mele au circulat cisterne pline cu compot iar din gura mea au țâșnit numai cornulețe cu nuci și clătite umplute cu șerbet. Nu e de mirare deci că tot universul din jurul meu s-a zaharisit, și nici că nu mai știu a-i vorbi femeii decât dulce, și nici că parcă nimeni nu mai mișcă și nici că în singurătate timpul devine un desert luat prea târziu, și nici că astăzi cuvintele mele dulci înnebunite de tristețe au tendința dementă de a se arunca urlând direct în gura cuvântului solniță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu