Să vă spun câte ceva
despre mine: niciodată n-am să
prefer așteptarea îndelungată. Nu-mi place să număr zilele din calendar. Dar
asta nu mă oprește uneori să-mi doresc soarele
din zilele fierbinți de vară, și nici să mă gândesc la oamenii care mă fac să
visez, la femeile care seamănă cu zânele,
și care uneori îmi virusează imaginația,
într-atât de frumoase le găsesc. Îmi plac numai momentele pline, cele în care
timpul rămâne suspendat în lumea cărților, a filmelor, a cântecului și a
picturii. Mă enervează oamenii care le calcă altora pe vise de parcă ar fi
preșuri, nu-mi plac deloc oamenii încâlciți și evazivi în exprimare. Îl percep
pe Dumnezeu ca pe un caviar bun, de mâncare. Nu-mi plac
textele inerte și nici compromisurile, nu-i agreez nici pe cei care privesc cum
se pierde un timp ireversibil. Mie îmi place marea, discul solar reflectat prin ochelarii de soare, îmi plac țările calde. Vinul roșu de calitate,
niciodată șampania, întotdeauna ciocolata, mai puțin cea albă. Îmi plac scoicile, discuțiile în contradictoriu
cu fratele meu, și labradorii. Mă
uit fascinat la filme, îmi plac biografiile,
găsesc uluitoare capacitatea umană de a se transpune în roluri, pentru mine actorii sunt niște poeți neînțeleși. Admir jocul lui Daniel Day-Lewis, cel al lui Gary
Oldman sau Marlon Brando. Când
n-am chef să vorbesc cu nimeni mă gândesc numai la momente frumoase. La rochițe
albe pe umeri bronzați și sandale, la femeile pe care le-am iubit. La cărțile
lui Conan Doyle, la replicile lui House și la mirosul de pâine proaspătă,
fierbinte. Diminețile sunt excesiv de binedispus, de parcă aș avea un
mini-submersibil cu ajutorul căruia fac plimbări prin porturi cu sidef. Îmi
plac seriile cu James Bond, mirosul
de terebentină, hârtia de calitate, creioanele tehnice, scrisul creativ, Câinele
andaluz, poveștile grecești,
ador Grecia și grecii (cu toate atuurile și slăbiciunile lor). Suport orice în
ultimul timp, și fumul de țigară, dar și aroganța neîntemeiată a unora. Prostia
însă, arareori. Detest încrâncenarea religioasă, fanatismul, superstițiile, și
politrucii, mai ales. Mă și rog uneori, dar nu-mi place să vorbesc despre asta,
dar nu după o rugăciune șablon, nu, niciodată. În zâmbetul sincer al unui
prieten găsesc secretul ce face ca
timpul ce ne naște moartea să înceteze să ne mai fie vrăjmaș. Am tot timpul în
mine o dragoste care mă inundă și pe care nu o arăt, care mă recolorează, ca să
nu mă usuc. Sunt un acrobat al
argumentului și un pieton al aerului, cum spunea marele poet. Adică cel care
propune o escapadă exact când luna
ajunge la eclipsă. Aș putea cere o
elipsă pe timp de vară de la NASA
că să mă încarc cu un optimism
necesar pentru anotimpul iernii, când scriu aiureli ca în cazul de
față, în loc să aprind eu aragazul iar o fată frumoasă să-mi pună de-un ceai de mentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu