Văd
filme bune, ascult muzică tot mai
bună, aleg cele mai bune cărți din
fiecare librărie. E o perioadă când mă iau în serios, când mă decojesc de
gesturi fără sens și de bucuriile artificiale care mă țineau în perfuzii altădată. Mă decojesc de fapt
de uzual, o fi probabil de la frig sau de la lipsa nu știu cărei vitamine. Îmi
e de fapt dor de tine. Sau de mine,
cel lipit altădată lângă tine. Uneori, îmi încrucișez și-apoi îmi desfac destul
de des brațele lungi. Așa îți clipesc
eu ție cu mâinile. Țin minte că stăteam întinși în pat, înveliți în piele
fierbinte, goi și neastâmpărați, și mi-ai zis că mărul lui Adam din gâtul meu va rămâne pentru totdeauna intact, și
că lama de ras nu-l poate atinge. Că există acolo o vată a vocii mele blânde care-ți place și care te determină să te dezbraci. Pentru mine. Mi-ai spus
că mărul meu e numai bun de
mângâiat. Vezi tu, din fericirea aceea au rămas doar frânturi azi. În jurul meu
lipsesc acum cu desăvârșire replicile
tale spontane, m-am refugiat într-o lume în care nimeni nu se mai împiedică și
nimeni numai cade în capcana privirii
celuilalt. Într-o lume în care paharul
nu se sparge iar vinul nu se mai
varsă. În care legea gravitațională
e sfidată de-a dreptul. Unde fiecare pahar ți-l bea altul, mai prevăzător ca
tine. Și mă gândesc din nou cum te rugai
uneori seara, deși nu erai o femeie credincioasă. Mi-am imaginat multă vreme după ce ai plecat că Dumnezeu a vrut ca tu să fi mai fericită decât mine. Și că din
rugăciunile tale el ți-a făcut avioane
de hârtie care să zboare deasupra capului tău și să te apere de ghinion. Deși nu mă mai auzi, ar fi
bine să-ți spun noutăți despre mine.
Mai nou, mă întorc zi de zi acasă cu hainele
pline de cerneală. Din cauza asta scriu
mai mult ca de obicei. Dar știi tu, cu o idee,
precum cu parașuta, nici de zburat nu poți zbura. Când nu mi-e bine,
experimentez diverse alternative. Nu de mult, spre exemplu, m-am scăldat într-o
cadă plină cu vin roșu, fără să-mi fie deloc rușine, deși, ce-i drept, nu făceam valuri. Cu toate că mai toate corăbiile mele se scufundau. De câte
ori adorm însă, mă bântuie același coșmar.
Pe care ți l-am povestit și ție de atâtea și atâtea ori. Știi tu, cel în care
primesc un mail în care-mi scrie
cineva you have to kill the girl to save the girl. Mi-era mai ușor
când erai lângă mine în pat. Alungai toți demonii
și toate visele negre din mine. Îmi spuneai că din ouă nu rămâne decât coaja,
pentru că gălbenușul trăiește în albuș, și că oul e așa de bun cu sare
încât merită așteptarea. Bună ești și tu, îți spuneam eu, când te înveleam la
loc, și când mă deranja de pe tavan un fluture negru suspect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu