ce-aș putea eu să-ți dăruiesc pentru a compensa imensul
beneficiu al dragostei sădite de ochii tăi în sufletul
meu?
poate ți-ar plăcea un licorn... ți s-ar
potrivi, licornul e rar,
e o specie de cal având – pe frunte, un singur corn, unul
singur, în formă de torsadă. e o făptură foarte
îndrăgită
de prințese, - de o legendară frumusețe și de o
delicatețe
fără seamăn. are mersul mut și nu se lasă întrevăzut
decât
de prințese. iar pentru a putea să-l întâlnești, se cer o
seamă
de precauțiuni: se cade să-ți pui cea mai frumoasă
rochie,
apoi să te duci într-o pădure; și să te așezi pe-un trunchi de
brad căzut pe marginea unui drumeag - licornul
se ivește
fără veste, atunci, din bungete de codru. se-apropie, îndoaie
un genunchi, își pune capu-n poala prințesei și ușor
adoarme.
uneori, are să-i împărtășească acesteia grijile și micile
necazuri.
am auzit că o prințesă a strâns într-o bucoavnă cu numele
sumar
Ce povestesc prințeselor licornii toate
aceste mărturii, cu grijă,
dar ea nu mai e, astăzi, nicăieri, niciunde, de găsit. s-o
fi rătăcit
pe undeva, în vreun pod de casă bătrânească, prin vreun
șifonier
vechi de stejar, printr-un întunecos sertar. eu, când o
voi găsi, am s-o
conving să-mi spună unde poate fi găsit licornul,
am să-i ofer orice,
cuvintele mele, miezurile, bolțile senine, toate numai ca
să-ți dăruiesc
sentimental ceva minuscul pentru a compensa beneficiul dragostei
sădite de ochii tăi în fiecare zi, acolo, la rădăcina sufletului
meu.
port pe tâmple o coamă albastră, ca un văl și ca o flacără, ca și cum toate amintirile mele se țes peste întâmplarea curbată, aceea în care evadam amândoi în pădurile inocenței. îți amintești? pădurile acelea de aramă stinsă în palme ne adăposteau în căușul lor ca pe-o taină atât de tăcută încât numai el, licornul promis, albul și irealul, îndrăznea să o tulbure cu tropotul lui...
RăspundețiȘtergeresau erau de fapt bătăile noastre de inimă? tu să-mi spui....
până atunci eu îmi las dorul albastru să mă îmbrățișeze... a recunoaștere. a ta. a îmbrățișare.
îmi amintesc. îmi amintesc licornul de cristal cu inimă de chihlimbar din pădurea fermecată a tăcerilor noastre. îmi amintesc difuz nechezatul lui melodic, susurul apei din fundal și perdeaua stelară pictată deasupra. ochii îmi fumegau, iar pălmile țineau în ele humusul fertil al duioaselor noastre așteptări. câte taine am numărat împreună? câte tropote ne-au confirmat sfiala? mai știi? câte jumătăți de bătăi ale inimii ne-au împiedicat îmbrățișarea? să fi fost o mie? două? trei?
Ștergere