Probabil că Emmanuel Levinas ar fi putut inventa Facebook-ul. Din păcate sau nu, a făcut-o altcineva. Da, aţi ghicit, a făcut-o un student american. Pe numele lui Mark Zuckerberg. Despre a cărui realizare vreau să vă vorbesc puţin aici. De la bun început însă, doresc să vă mărturisesc, cu scuzele de rigoare desigur, că nicicum nu mă pot abţine în a face observaţia că Mark Zuckerberg a dat formă unei idei de senzaţie născocită acum ceva timp de Levinas, potrivit căreia esenţa omului rezidă în împlinirea rezultată din „întâlnirea mea”, ca posesor al unei lumi interioare infinite cu lumea la fel de infinită „a celuilalt”. Tradus în limbaj de Facebook, asta ar însemna ca eu, ca om subiectiv, cu gusturi, plăceri şi experienţe proprii pot fi încadrat în categorii precum „Interesed In” „Looking For” „Political Views” „Relashionship Status”, etc. Până aici, totul frumos. Adică, uite cum într-un ideal cordon al timpului cultural, atât Levinas, cât şi Zuckerberg, cad de acord că esenţa omului derivă din disponibilitatea şi deschiderea faţă de seamăn şi de lumea acestuia.
Fiind şi eu de asemenea, deţinătorul fericit al unui profil de Facebook, într-un spaţiu în care entertainement-ul găsit nu e cu nimic mai prejos decât cel dintr-un târg de amploare, m-am hotărât să aşez alb pe negru câteva gânduri desprinse după vizionarea peliculei „The Social Network”, pe care v-o recomand în cel mai deschis omeneşte mod. Asta, ca fiind un prim argument al discuţiei, cel de-al doilea argument fiind conectat cu cîteva învăţături pe care încă le desprind pe propria piele în timpul (din ce în ce mai îndelungat, din păcate) pe care zilnic îl petrec în acest spaţiu virtual.
“The Social Network” e un film excelent spun eu, pentru că, depăşind o suită de clişee specifică peliculelor americane, reuşeşte să ridice, cel puţin în ceea ce mă priveşte, câteva interogaţii asupra modului în care Facebook a reuşit cu atâta uşurinţă să devină azi un mod sau un stil de viaţă. Pentru unii, şi una şi alta. Din start, povestea ecranizată a lui Mark Zuckerberg, mi-a întărit convingerea că de fapt fondatorul Facebook-ului este cel mai de seamă urmaş al utilitarismului răspândit de John Stuart Mill, pentru că ar fi nedrept în a ne limita de a atribui doar lui Levinas rolul de precursor al ingeniosului student american care a dat lumea pe spate în 2004. E fascinant aşadar cum antisocialul tânăr Zuckerberg ne arată că Facebook-ul a fost conceput din dezideratul că spaţiul online are datoria de a aduce cea mai mare fericire posibilă pentru un număr cât mai mare de oameni. Deşi, spunând-o pe aia dreaptă, iniţial, The Facebook (sub denumirea sa iniţială), a avut un target exclusivist. Adică a fost conceput pentru segmentul de entertainement al studenţilor din universităţile americane de elită, începând cu Harvard, Columbia, Stanford, Yale, ieşind treptat şi în Europa, iniţial în universităţile londoneze.
Nonconformistul student american la Harvard, inspirat de frânturi de idei ale unor colegi înstăriţi care căutau o modalitate de a avea succes în rândul tinerelor studente din aceeaşi facultate de prestigiu, are revelaţia de a pune fundamentul unui spaţiu online complex, care să îmbine şi să expună pagini proprii, interese, biografii, alegeri, prieteni, etc. Ieşirea din nişa în care se afla iniţial acest proiect, mai ales în condiţiile deja existentelor reţele MySpace sau Friendster, este soluţionată de Zuckerberg prin implementarea unor idei inovative, care azi par banale oricărui tânăr de 15 ani care se holbează azi cât e ziua de lungă la profilurile altora, şi anume adăugarea unor aplicaţii legate de viaţa socială realistică în care se învârte un tânăr a cărui hormoni încă nu au format o echipă. Vorbim aici de aspectul matrimonial al site-ului, de cel al postării de muzică şi fotografii, al debate-urilor si comment-urilor comune. “Lumea intră pe internet ca să vadă ce mai fac prietenii lor, aşa că de ce să nu construiesc un site care să ofere asta?”, se întreabă tânărul programator.
Treptat, miza creşte, Facebook asumându-şi rolul de a crea un spaţiu în care cei conectaţi să dispună de experienţa socială şi nu numai a celorlalţi. Inteligenţa acestui produs a derivat şi din prezumţia iniţială a creatorului ei, care a implementat necesitatea de a cunoaşte persoanele care doresc sa îţi acceseze profilul virtual. Şi, cum de fapt structura socială reprezenta în esenţă totul, ideea a avut un succes tulburător în rândul tinerilor. Mai departe, filmul ne prezintă banala poveste a unei poveşti de succes americane, în care investiţia iniţială este minusculă raportată la potenţialul brandului în plină dezvoltare. Pe lângă câteva replici memorabile, de tipul “Oamenii se vor conecta pentru că la urma urmei, există şansa de a întâlni pe cineva!”, sau “În Bosnia...nu au drumuri acolo, dar au Facebook!”, pelicula dezvăluie şi un alt minuscul adevăr implementat azi în limbajul multor tineri, care folosesc sintagma „facebook me!” cu aceeaşi regularitate a folosirii cuvântului „fuck!”
Azi, fiind invadati pe Facebook de o sumedenie de aplicaţii, unele dezgustătoare, de tipul „Adevăr sau Provocare”, „Zodia ta spune că..” „Semnătura virtuală pentru...”, admit în a-i da dreptate creatorului Facebook, pentru replica „Când îl termin? Păi n-o să îl termin, tocmai asta e ideea. Facebook-ul nu poate fi terminat. Aşa cum moda nu se termină niciodată!” Iată deci, cum vrând-nevrând, Facebook-ul ne acapareză vieţile de fantome ale calculatorului, idee prelungită de o altă replică a unui personaj al aceluiaşi film: „[Noi, oamenii] Am trăit la ţară, apoi la oraş, iar acum vom trăi pe Internet!” Filmul deconspiră detaliile din spatele naşterii Facebook-ului, intriga construindu-se în jurul conflictului legal dintre Zuckerberg şi fraţii Winklenos şi a prietenului cel mai bun al lui Zuckerberg, dar în acelaşi timp şi co-fondatorul al brandului, Eduardo Saverin, care, separat, pretind drepturi de proprietate intelectuală a ideii iniţiale! Facebook, “ideea criminală a unei generaţii” ajunge în câţiva ani la cifra de 500 de milioane de utilizatori în 207 ţări (aproape 10% din populaţia planetei), actualmente evaluat la cel puţin 25 de miliarde de dolari.
În ceea ce mă priveşte, mă aflu în poziţia de a fi neliniştit atunci când fac un joc de imaginaţie şi încerc să prevăd viitorul noi vieţi online denumită generic Facebook. Sigur că azi, putem facilita aspecte inimaginabile prin intermediul lui, ar spune unii, aspecte care acum câtva timp nu s-ar fi întrepătruns atât de repede. Da, sunt de acord că, prin mijlocirea Facebook-ului, pot azi să împărtăşesc şi să particip la dezbateri alături de orice taiwanez, sud-african, transnistrian sau norvegian asupra capodoperei „Izzy Ortis” a lui Edward Burra, de exemplu, că pot afla ce spune zodia Taur despre job-ul pe care îl am, sau pot să fiu afiliat la pagina personală a lui John Lennon, că pot afla de ultimul concert al celor de la Morcheeba sau pot chiar vizita un magazin de artefacte cipriot cuprins într-o pagină individuală de Facebook, dar unde vor evolua toate aceste beneficii? Voi mai fiu eu în stare, lucid şi proaspăt, să pot demarca lumea reală de cea virtuală? Cine va stabili linia de demarcaţie între cele două lumi, care se confundă în beneficii?
Facebook-ul cu siguranţă ne va uniformiza lumea. Cotidianul ne-a fost deja acaparat, l-a câştigat Facebook la masa verde, pentru neprezentare. Vom avea atâtea beneficii prin Facebook, nu zic ba, dar dacă vom orbi? Dacă ne va fi din ce în ce mai greu să delimităm între fiinţe şi obiecte? Indivizi sau petiţii, mărci de produse, artişti sau evenimente, cu toţii avem profil pe Facebook. Sau etichete la piept, ziceţi-le aşa! Gândiţi-vă că Andre Gide nu ne-ar mai fi vorbit niciodată de „Fructele pământului”, dacă ar fi gustat şi el din nectarul dulcelui Facebook! Dacă totuşi ar fi făcut-o, cu siguranţă că, protagonistul cărţii, Nathaniel, ar fi regăsit toate plăcerile năvalnice ale vieţii stând conectat. Excesul nu lipseşte dacă eşti online, conectat. Ba din contră. Până la urmă, mă înclin convins în faţa d-lui Foucault, care ne explica bunăoară că omul este o parte componentă a unor structuri invariabile, care îi determină în mod inconştient acţiunile, dar şi modul de a gândi şi de a se comporta.
Iar vorbesc aiurea, mai bine vă trimit o cerere pe Facebook, să mă adăugaţi ca şi prieten, mai e loc acolo, lângă ceilaţi 1, 873 de prieteni din listă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu