Amănunte dispărute din CV

Cred că singura formă corectă pentru a ajunge cât mai departe în viață e să ajungi cât mai departe în tine însuți. Asta e ceea ce fac pentru moment și e cel mai important lucru pentru care mă trezesc dimineața  și prin care duc la îndeplinire toate celelalte lucruri obișnuite. Am pasiuni fixe și obsesive pentru cărți și pentru filme, dar nu-s departe nici de acelea pentru conversații sau pentru bere. Tu, pentru mine, poți fi cel mai reușit individ până în momentul în care îmi spui ceva. Mă poți plictisi sau poți să-mi stârnești curiozitatea nebună pe care o mai port uneori cu mine. Ca pe o carte de vizită.

De dimineață de când mă trezesc și până seara, după ce adorm, trăiesc înconjurat de muzică. Jazz-ul e ca un măr verde pentru mine, mai ales în compania oamenilor care-mi plac și care nu m-au plicitisit niciodată. Mare lucru ăsta! Citesc și scriu pentru că am mai mult negru decât alb, pentru nu prea cânt și arareori dansez, dar imaginația mea lucrează chiar în timpul unei conversații uzuale. Uneori desenez capuri străine și scriu mai rar, dar numai atunci când ziua cade sub roțile trenului. Citesc și scriu pentru a nu intra în jocul uzual al celorlalți și în marea de clișee omniprezentă. În ultimul timp nu mai sunt nici măcar un vorbăreț, în cazul în care blogul ăsta lasă impresia asta. Am defectul ăsta deprins în ultima vreme: îi ascult pe alții vorbind, înclin urechea și-n stânga și-n dreapta (prin natură), îmi place să cred că aș putea fi un strângător de povești. Poate că te-am văzut pe undeva ori poate tu ai fost cel care m-a observat pe undeva fără a-mi da atenție, însă cu toate acestea chiar tu, necunoscut fiind, îmi poți fi cea mai apropiată depărtare. Poate că uneori rătăcind pe drumuri ori prin stații te-am descărcat de pe link-uri, ne leagă curentul electric și gândurile de mai bine.

 Vezi tu, sunt doar o flacără pregătită să se-mprăștie prin lume. Restul sunt doar cuvinte.