Te tot aștept. Poate
pentru a mă convinge pe mine însumi că un om adevărat nu poate să nu simtă o
fundamentală nefericire de fond. E posibil ca în miezul vieții noastre, fie ea
și una luminoasă ori de succes, să existe pe un undeva un sâmbure esențial de nefericire
solitară. El ține cred de soarta noastră, de condiția umană până la urmă. Am
descoperit acuma ceva timp o istorioară excepțională a lui Kafka, intitulată La Galerie și în care un spectator
privește un spectacol de circ cu o călăreață, aflată sub lumina reflectoarelor,
îmbrăcată într-o rochie plină de paiete. Călăreața de circ este plină de
bucurie, emană energie, viață și forță, dar cu toate acestea spectatorul nostru
își dă seama că totul nu este de fapt decât o amară iluzie. Dezbrăcată de
lumina artificială a arenei, ea se arată așa cum este: o biată și plictisitoare
ființă umană. La acest gând, spectatorul de la galerie plânge, pe când toți
ceilalți aplaudă cu entuziasm. Mi-a plăcut mult mesajul lui Kafka de aici, și anume că drama
interioară este o dovadă de viață interioară și prin urmare e un bun al nostru
de neprețuit.
De asta te tot aștept
în viața mea. Ca să fim singuri amândoi. Dar să nu mă înțelegi greșit. Îmi
place să fiu mai tot timpul într-o companie animată. Pentru că îmi plac oamenii
care strălucesc în lume. De mic mi-am dorit să fiu și eu unul dintre ei. Mi-ar fi
plăcut să am un talent muzical deosebit și să pot cânta la chitară, de pildă.
Îmi place destinul star rocker-ului. Unul dintre eroii mei e John Lennon. Da, și-mi mai place și să spun bancuri, să cânt.
Acasă, desigur, în altă parte nu îndrăznesc. Cred că am simțul umorului, și nu
de puține ori s-a întâmplat ca și alții să vadă asta. Deși, atunci când scriu
pe acest blog se vede mai mult latura mea onirică, mistică, romanțată și așa
mai departe. Cum să-ți spun, uneori am față de scris un complex de
dragoste-ură. E ca și relația mea cu singurătatea, un soi de proces bivalent.
Îmi iubesc foarte mult și prietenii. Am un mic cerc de oameni deosebiți la care
țin extraordinar de mult, dar, în același timp, resimt și o nevoie maniacală ca
uneori să fiu singur, să trag o ușă după mine. Și știu că lucrurile ăstea nu se
pot rezolva simultan, ci doar alternativ.
Singurătatea nu aduce decât
fericire parțială. De asta te tot aștept. Știu, pesemne că nu m-am făcut prea
bine înțeles și că de aceea cuvintele îmi rămân uneori abstracte. La fel cum în
fiecare noapte ma pândește zgomotul infam al așteptării tale. La a treia
noastră întâlnire, îți voi povesti despre el, deși, din păcate, de când cu
căldurile ăstea cineva parcă fixează brutal orele, iar mai apoi grăbește pasul,
pe care eu nu mai știu cum să ți-l recunosc.
Te tot aștept. N-am ce
face. Viitorul este pentru mine un motor neoprit ce-mi inspiră curiozitate. Un
timp pe care abia îl aștept.
Cand sunt trista ,singura ,vesela sau energica citesc blog-ul tau si de abia astept sa mai apara ceva nou...ma bine dispune zilnic si am o tema la ce ma gandii ...multe lucruri ma pun pe ganduri....felicitari!
RăspundețiȘtergereMă bucură mult că citești blog-ul meu. Ceea ce mi-ai scris tu aici mă obligă să scriu mai des. Lucru pe care îl voi încerca din răsputeri.
RăspundețiȘtergereMă bucur că mi-ai scris.
O seară frumoasă îți doresc!
de ce mă aştepţi? oare nu ştii tu că eu stau scrisă în liniile mâinii tale stângi? da, da, aceea cu care acoperi discret hârtia pe care îmi scrii, cum să nu ştiu, numele. şi nici acela, cel ştiut de toţi, ci singurul care ne încape cu taina lui: numele cu care mă chemi.
RăspundețiȘtergerede ce mă aştepţi? oare nu ştii că fiecare literă a ta mă ţine captivă?
de fapt nu, lasă-mi vanitatea aşteptării, este singurul meu scut împotriva unui dor pe care mă tem să-l rostesc atunci când plouă.
muzica nu are legătură cu nimic... e numai dar:
http://www.youtube.com/watch?v=QoEZB0XvEZQ
sunt curios. mana cui tine pana celuilalt si scrie pe pagina sa? sau mana fiecaruia scrie pe pagina celuilalt? sau e doar invizibila linia dintre gandul care incepe si cel care se termina? care gand il invita pe celalat? eram curios. acum atatea maini si pene si calimari si foi s-au amestecat. erati pe undeva pe acolo, dar nu stiu in care parte era fiecare.
RăspundețiȘtergere