Acum taci și parcă
odată cu tine tace și frumusețea asta a ta domolită ca o decolare. Dar eu n-am
uitat că porți la gât Eufratul iar
pescarii ți se închină larg și o fac din cea mai serioasă plăcere. Când m-am
îndrăgostit de tine am căutat dragostea ta pentru că știam că nimeni nu poate
iubi cum iubești tu, dar și pentru că erai diferită de toate celelalte. Atât
și-atât de diferită. Ți-am și spus-o de altfel, că îmi păreai pornită din
cabareturile pline de fum și tango din Buenos
Aires, unde nuanțele de piele se amestecă provocator, unde gura ta roșie e
blândă și perfect normală în ochii așprii ai lumii din pampas. Dragostea noastră loială a avut și un martor (azi plecat
peste hotare), o prietenă tăcută care n-a reușit și poate nici nu și-a dorit să
se despartă de farmecul vieții noastre intime. Un prieten pe care azi îl salut
și a cărui lipsă o resimt fără doar și poate.
Ne-am întâlnit, ne-am
iubit (mi-e și jenă să spun cum și cât), ne-am respins, ne-am pierdut, ne-am
căutat și chiar ne-am regăsit, trăind cu intensitate o poveste de dragoste pe
care doar pagina asta albă de hârtie o mai dezvăluie. Dimineața am avut o
dispută cu zâmbetul pe buze despre Șotronul și Rayuela lui Cortàzar. Pentru mine, povestirea asta
a fost ca o improvizație de jazz. Tu nu
și nu. Am continuat să-ți explic că
de fapt Horacio și Maga (protagoniștii acestei povești de
dragoste) își dau întâlnire la modul spontan pe străzile Parisului. Fără a-și spune timpul și locul exact. Ei hoinăresc prin
Paris până dau unul de altul. Tu
susțineai că în epoca celularelor așa ceva pare inimaginabil. Și că nu se poate
înscrie totul într-o logică a hazardului.
Îmi plăceau nespus
dialogurile noastre asupra cărții ăsteia. Curios lucru este că o astfel de
întâlnire hazardată s-a produs într-un târziu, între Julio Cortàzar și o doamnă pe care o cunoscuse cândva. S-au plăcut
pe loc, deși au evitat să facă schimb de adrese. Iar cu ocazia unei scurte
vizite la Paris, doamna aceasta i-a
scris, cerându-i o întâlnire. Însă Cortàzar
i-a răspuns că nu poate suporta ideea unei întâlniri atât de frugale. În
aceeași zi s-au întâlnit întâmplător pe străzile Parisului, de parcă o dorință inconștientă i-a condus pe ambii, în
locul cu pricina și la ora cu pricina...
Azi pare departe colțul
acela de cameră care ne-a fost un strâmt și intim cuib pentru amor și pentru
toate cele. Toate suvenirurile cumpărate de tine par aievea, ca și cum nici
n-ar fi existat vreodată. Ca să nu mai zic că am văzut, ieri seară, o femeie ce
semăna leit cu tine și azi dimineață m-am trezit ca ars, în clipa când primele
raze ale soarelui ocolesc cu grijă frunzele copacului din dreptul
apartamentului, și parcă am rederulat filmul nostru de altădată. Brusc, ți-am
dat pleoapele la o parte, ți-am acoperit cu degetele mele particulele luminoase
din ochi, până te-ai întors dintre cearșafuri înspre mine ca să-mi cuprinzi
gâtul cu brațele tale moi și fine ca o cremă de vanilie. Aveai ochii imaginați
de scriitor pentru Rayuela lui.
Dornici și ahtiați după dragoste pe îndelete. M-ai cucerit și m-ai lăsat
deoparte. La fel cum am făcut eu ultima dată cu Urmăritorul lui Cortàzar. Mi-am dat seama că da, în
două minute poți trăi mai mult de un sfert de oră lângă tine.
Ne-am întâlnit o
singură dată de la despărțire, eram aproape de apartamentul tău și m-ai
întrebat dacă pot să urc să-mi arăți tatuajul. Am intrat, am văzut aceeași
cameră decorată cu nimicuri femeiești, tu te-ai întors cu spatele și ți-ai scos
cu o singură mână tricoul. Copleșit încă de rotunjimea sânilor tăi mici am
admirat lujerul tău de crin tatuat pe tot spatele, cu rădăcina pe noadă și
floarea întredeschisă până la la baza cefei. O lucrare cu bun gust, cu umbre,
cu noduri pe vertebre și frunze pe coaste. Te-ai întors, m-ai cuprins aparent
nevinovat în brațe, m-ai strâns și am zdrobit pereții iubindu-ne sălbatic până
la primele ore ale dimineții.
A doua zi, m-am simțit prostește la rămas bun,
deși amândoi am fi vrut să mai rămânem o zi unul lângă celălalt, dar am
așteptat autobuzul într-o tăcere deplină. Când acesta s-a apropiat, m-ai
sărutat intens peste buza de jos și ai plecat. M-am urcat în autobuz undeva în
spate, m-am așezat pe unul din locurile de la geam și am scos de acolo
manuscrisul lui Cortàzar. Pe prima
pagină mi-ai notat tu cândva un vers citat dintr-un poem de-al lui Dylan Thomas (preferatul lui Johnny, protagonistul din Urmăritorul):
Sunt
singur într-o mare iubire. Aproape că-mi venise să plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu