Te privesc și știu că aș
putea construi orașe pe întreg globul pământesc. Orașe proiectate din ochii tăi,
dacă ai îngădui mâinilor mele să traseze un peisaj al maxilarului tău și să
urmărească astfel linia unui râu albastru care desparte verdele de maroniu,
curgând în aval către obrajii tăi îmbujorați și înclinați într-o deltă ale
cărei lagune se sfârșesc până în clavicula ta perfectă. Aș putea face toate
acestea, deși n-am învățat niciodată un asemenea lucru la școală. Însă de când
te-am văzut prima dată mă întreb dacă nu cumva până acum arhitectura dormea
latentă în oasele mele. Sau, alterori, mă întreb dacă nu cumva m-am născut
pentru a cunoaște planurile după care ai fost făcută atât de frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu