Here's the thing...

Îmi plac, într-un fel pe care nu-l pot explica prea lesne, femeile care nu au trăit cu foarte mulți bărbați. Sigur, nu mă aștept la virginitate, dar pur și simplu prefer femeile a căror inocență nu a fost jefuită de prea multă experiență. Am văzut, cu ochii mei, că există o frumusețe aparte în femeile care aleg rar un bărbat pe care să-l iubească. Asta se poate observa cu ușurință în mersul lor, în ochii lor, în râsul lor inconfundabil și, într-un fel, în felul lor blând de a fi. Mi se pare uneori că femeile care au avut foarte mulți bărbați îl aleg pe următorul mai degrabă din răzbunare decât dintr-un simțământ foarte puternic. Iar atunci când joci egoist un sport de echipă, cum e dragostea, e posibil ca totul să se întoarcă împotriva ta: fie nu vei ști niciodată cum e să duci o dragoste până la capăt, fie vei cere mai multă afecțiune decât ți se oferă. Femeile care fac asta, rămân, într-un final, cu ceea ce au fost dispuse să ofere, ceea ce adesea e, de fapt, nimic. Există anumite femei care sunt într-adevăr un deliciu. Femei minunate, care prețuiesc dragostea și care știu să o cultive, care descoperă pe parcurs sentimente și senzații noi, femei al căror mister te intrigă și ale căror gesturi inexacte și nepotrivite le fac mai frumoase și mai vii ca oricând. Femei pe care nu le pot citi niciodată, tocmai datorită lipsei lor de experiență, mascată de cea mai neobișnuită naturalețe, pe care numai inocența și optimismul măsurat ți-l poate induce în fiecare gest și în fiecare celulă care a contribuit, la vremea potrivită, la un asemenea design perfect. 

Poate că totul e, în definitiv, o simplă chestiune de gust, nu știu ce să zic. Îmi vin acum în cap cuvintele lui Bukowski: If you want to piss the sun, go ahead. But please leave them alone.