Am citit undeva că
mecanicii mai fac uneori sex cu locomotiva. Am zâmbit, și m-am gândit mult la
asta. Îmi imaginez cum cele mai stranii cuvinte nerostite îmi stau încă atârnate
ca niște lilieci, gata să-mi cadă din gură. Așa că seara îmi inchipui tot ce nu
pot să exprim ziua. Cumva, în capul meu se înghesuie emoții pentru care n-am un
nume. Cum să numesc, de exemplu, un autobuz cu fusta ridicată? Mai ales că în
lumea mea, tristețea nu-i tristețe și bucuria e cu totul altceva. Da, în lumea
mea gândurile au un miros de prune iar oamenii se înțeleg prin semne și nimeni
nu mai trece așa de ușor dincolo de cuvinte. De fapt, e o lume construită din
cuvinte albastre. Adică un loc unde pot alerga îndrăgostit prin toate
sufrageriile tale, prin locul în care visele s-au împrăștiat exact în noaptea
în care ar fi trebuit cumva să-mi reîntâlnesc destinul rătăcit. Acolo pot fi
oricând fantoma care-ți cuprinde patul îngust, atunci când copilul din ochiul
tău stâng doarme. Acolo pot înțelege cuvintele, emoțiile, sentimentele, gusturile,
sunetele, imaginile așa cum le înțelegeam înainte de a putea vorbi, bebeluș
fiind. Se spune că foarte puțini oameni au știut, de-a lungul timpului, să lege gândurile de cuvinte și
emoțiile de semne. Și că noi oamenii, avem darul de a pierde ce-am avut mai de
preț la naștere. Un caz aparte cred că a fost Hemingway, care, făcând un pariu cun prieten, a reușit să
sensibilizeze un număr impresionant de martori folosind doar 6 cuvinte.
Pe o foaie de hârtie mototolită a scris așa: For sale: Baby shoes. Never worn. Șase
cuvinte care mi-au tăiat respirația.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu