Un sentiment, două, zece.

Cu fiecare sărut el pătrundea din ce în ce mai mult dincolo de învelișul ei protector, dincolo de cochilia ei de domnișoară introvertito-fandosită, smulgând-o pur și simplu din ceea ce ei îi plăcea să numească universul ei interior. Undeva pe fundal rulează Bensonhurst Blues, iar ea zâmbește cu regret (în timp ce face dragoste), gândindu-se că nu îl cunoaște aproape deloc și că i-ar plăcea să îl cunoască mai îndeaproape, prin fiecare celulă, prin fiecare milimetru din iris, prin limbă și sfârcuri. Când închide ochii își simte cutia craniană din ce în ce mai ușoară, ca și cum ar pluti pe apă, chiar acolo, undeva între pernă și plapumă, creierul devenind doar o vagă prelungire a trupului ușor, care mâine va amorți din nou sub presiunea acelorași automatisme cenușii. Amândoi fac dragoste simplu și migălos, de data asta fără nici o perversiune, respirând deopotrivă sacadat și zâmbind continuu, acesta fiind cel mai frumos lucru ce li se întâmplase în ziua asta. Cumva, se împletesc unul cu celălalt, făcând dragoste cu dragoste și din dragoste, în patul lor mic și cu așternuturi crem. Luminile orașului se reflectă peste chipui ei satisfăcut, deși el nu o privește tot timpul, dorindu-și mai degrabă să o guste, să o adulmece, să îi bănuiască prezența. Degetele de la picioare li se unesc și li se strâng într-o îmbrățișare electrică, orgasmul vine treptat și violent, surprinzător, până când ea deschide ochii umezi, ca să-l sărute moale și fierbinte. Par suspendați într-un timp inexistent, dominat de o tăcere plină, pe care amândoi o conștientizează abia când unul din ei se hotărăște să vorbească. Țigara de după pare a fi cea mai bună țigara din lume, iar pe masă se simte miros de fursecuri și de lapte cu cacao. Se simte deja un sentiment, două, zece.