O scrisoare ascunsă-n nisip (Sau despre prima mireasă pe care am dus-o în fața altarului)

La ora asta, aș putea sta undeva întins pe mal, căutând răcoarea brizei sărate și gustul de sâni albi, stridenți în comparație cu restul pielii pe care mi-ar vinde-o pe un preț rezonabil o dementă sălbatică ca și mine. La ora asta, trupul meu ar putea lua forma nisipului ud, greu, căzut printre degete, care fuge, care se prelinge rece și care te-ademenește să te îneci în următorul val, să-l cunoști în adâncime, până ce vindecarea sufletului de una singură nu mai e doar o metaforă neștiută.

 

Recunosc, marea a fost singura mireasă pe care am dus-o până la capăt în fața altarului. Numai ea avea părul albastru, de nuanța și frumusețea unui delfinariu, și pletele despletite, mâinile reci și coapsele acoperite de corali culeși seara cu limba.

 

Ca dar de nuntă, ea nu mi-a cerut decât nisipul necălcat de pe faleză, scoicile, și toate cochiliile agățate de mal cu capătul puterilor, sleite cu totul, apoi lipite de forma trupului meu. M-am conformat, și i le-am adus pe pat exact așa, grele și ude, numai bune cât să te tragă cu totul către adâncul tenebrelor mute, oarbe și reci.

 

Repet, marea a fost singura mireasă pe care am dus-o până la capăt în fața altarului. Poate pentru că ea a știut dintotdeauna că o iubesc, și că-i accept necondiționat statutul de eternă mireasă. În noaptea nunții, ea mi s-a dezbrăcat și oferit cu totul, cu fiecare fir de nisip pe care l-a câștigat de-a lungul timpului cerându-și tributul fiecărui anotimp.

 

Știu, am fost singur atâta timp, și am simțit cum singurătatea se ospătează frenetică din așteptarea mea resemnată ca un înger cuprins de câțiva fanatici într-o icoană.

 

La ora asta, o să fiu unde vreau eu să fiu, cum spuneam, poate undeva întins pe mal, unde trupul mi se răcorește cu fiecare val ce alunecă prin nisip, până la erodarea acestei pietre în formă de inimă. Vino și tu, dacă vrei, lângă mine, aici bigamia e tolerată. Aici marea, prima mea mireasă, știe cum e să trăiești o vară întreagă în concubinaj. Vino, așadar, dacă poți, degrabă! Te aștept, deși scoicile în culori de jad și de rubine nu o să ți le las. Vino, și lasă-mă să iau cu mine o singură parte din tine, și apoi să mă uit peste umăr la geamandură și la țărmul rămas realmente dezbrăcat în toamna ce o să vină.

 

Hai să împărțim aceeași vară.

Te aștept.

Cu drag, viitorul tău soț.