Scorțișoară.
Caldă și sinceră ca o coajă de culoare roșcat-cenușie. Umple orice spațiu cu șarm și farmec. Veșnic
energică, frumoasă și înmiresmată ca un vis de vară al copilăriei. Gândindu-te
la ea îți vine să te muți în Australia,
pe o plajă fierbinte, unde vreun localnic să te învețe cum se face surf în Pacific. În jurul ei, aerul dospește mereu a vară fierbinte, și
unii spun că ar fi o zeiță a distracției nocturne. Când ochii îi strălucesc,
parcă și umbrele dansează și se ciocnesc nedumerite de zâmbetul ei irezistibil.
Dacă ai așeza-o pe scaun lângă tine te-ai molipsi pur și simplu și ai începe să
râzi la unison cu ea. Așa e ea, prietena
mea, Iulia.
Mentă
dulce. Aroma lui de mentă ar putea îmbunătăți orice stare
de spirit, și e inexplicabil cum prezența lui colorează fiecare spațiu, fiecare
forfotă, fiecare mișcare nebună și înzorzonată a vieții agitate din oraș.
Privindu-i ochii limpezi și hotărâți, poți cu ușurință stiliza surâsul și
încrederea lui ca forme concrete de existență. Te învață să mergi mereu
înainte, și să lași, în orice condiții, privilegii inimii ca să mai bată în
continuare, să fi ironic cu răutatea altora, dar mai ales el te așează în cel
mai bun fotoliu ca să te asculte și să râdă împreună cu tine. Așa e el, prietenul meu, Vlad.
Migdală.
Îmbunătățește orice textură, e tandră și atentă ca o visare desprinsă din Carul Mare, știi întotdeauna că e lângă
tine, atașamentul ei pare construit dintr-un material impermeabil pe care nu-l
găsești nici măcar în cea mai scumpă umbrelă, pe care ți-o dorești pe cea mai
aprigă ploaie de iarnă. Ambițioasă și încrezătoare, ea e de fapt sensibilă ca o
vrajă pe care șamanii o aruncă asupra mării ca să ferească marinarii de toate
relele. Liniștea și armonia pe care o transmit ochii ei te fac să-ți dorești ca
ea să fie cea care îți deschide ușa de fiecare dată când cauți prin lume un
chip blând și înțelegător. Cum îl are ea, prietena
mea, Alina.
Piper.
Glumeț și cu un aer ștrengar, el știe să întoarcă orice pagină pe dos, ca să-ți
ilustreze ironia situației. Biciclist, futurist și realist. Ai putea umple
alături de el conducte de bere fără să cunoști trecerea desfrânată a timpului.
O conversație lângă el e asemănătoare cu lectura unei cărți japoneze, care te lasă
mirat și cu un zâmbet concav ce poate fi măsurat doar de lentila unui Nikon neinventat încă. Se culcă la ore
fixe fiindcă știe că dimineața devreme se poate zâmbi mai mult și mai eficient,
de la el unii au deprins secretul franțuzesc al strânsului sincer de mână între
doi prieteni vechi, care-și vorbesc fără a abuza mai mult decât e nevoie de
articularea corectă a vocii umane. Ei nah, așa e el, prietenul meu, Mari.
Zahăr
Brun.
E frumoasă și dezordonată, ochii ei par atelierul de pictură al vreunui pictor
talentat, în care găsești orice culoare cauți, iar jovialitatea ei
nemaipomenită și debordantă ascunde un malaxor al dorințelor și impulsurilor
acute pe care oamenii plictisitori l-au uitat demult sau nu l-au cunoscut
niciodată. Plus că buna ei dispoziție ascunde un zâmbet mut care nu mai are
nevoie de nici un cuvânt. Prezența ei în jurul meu poate fi asemănată cu un
ghem colorat ce s-ar putea desfășura peste întreaga mea viață. Când își aprinde
prima țigară e atât de senzuală încât uneori îmi vine să scot de la cutie un
disc pentru pick-up, ca s-o surprind
cu o melodie veche și sensibilă, pe care nu a auzit-o încă. Ca să-i văd mai
atent ochii cum îi sclipesc. Pentru că așa reacționează ochii ei uneori, ochii prietenei mele, Căty.
Nucșoară.
Pentru că e cel mai ordonat om pe care l-am cunoscut vreodată. Fiecare carte,
fiecare tricou, fiecare zâmbet sau cuvânt e așezat la locul lui. Și asta îți dă
o stare de bine. E ca și cum ai intra într-o cameră care te încarcă cu echilibru
și calm în mijlocul unui război civil care are loc pe fiecare stradă.
Naturalețea și simetria prezenței sale în jurul meu mă duce cu gândul la
meșteșugul secret pe care îl păstrează cu sfințenie olandezii atunci când
grădinăresc în cele mai înmiresmate grădini concepute vreodată de mintea umană.
Mintea și replicile lui par cuprinse în exactitatea unui cadran de ceas, pe
care-l purtau la mână toți artiștii de la mijlocul anilor 60 care cutreierau cafenele Parisului
în lung și-n lat. Are un umor scriitoricesc,
de care te molipsești în câteva secunde. Și-l are mereu la îndemână, ori îl
ține undeva ascuns în buzunarul stâng. Îi plac șotiile și surprizele, n-ai ce
să faci, așa e el, prietenul meu, Ionuț.
Vanilie.
Silueta ei frumoasă și atipică nu poate trece neobservată. Uitându-te la ea
parcă simți un miros puternic de scoarță fermecată de copac. Aerul ei blând și
discret te duce cu gândul la cea mai gustoasă cafea de dimineață, în ai cărei
aburi se desenează tot exotismul unor sate columbiene, în care feciorii aleargă
desculți și îndrăgostiți după cele mai frumoase fete pe care le-a născut țara
lui Escobar. Vocea ei te mângâie cu
adevărate raze de soare și adie peste tine o briză de mare lină, crescută parcă
din cele mai albe coame de val revărsat peste casteluri de nisip. Adoră
deserturile, și probabil că salamul de biscuiți ar fi singurul lucru pe care nu
l-ar împărți cu mine. Și asta mă face să râd cu poftă, fiindcă așa e ea, prietena mea, Amada.
Fistic.
Pentru că uneori găsești oameni în viață cu care poți să te cațeri pe orice
stâncă ca să privești un răsărit de soare de deasupra unui lac rece de apă.
Lângă care te prostești și te copilărești de parcă ai fi lăsat doar în grija
bunicilor binevoitori. Un om în care găsesc sinceritate și sensuri, chiar și
când ochii lui aplecați aruncă peste mine adevărate tăceri. Din mărinimia lui
se pot construi căsuțe de vacanță, e încă un romantic și un timid care-și
prețuiește prietenii poate mai mult decât își prețuiau vechii cavaleri
armurile. În el și în mine, amintirile frumoase au construit un limbaj cu tâlc
și zâmbet, pe care numai copiii neastâmpărați îl pot traduce. De asta știu și
azi că el e prietenul meu, Comi.
Șofran.
Fiindcă i se potrivește zburdălniciei ei. Firii ei creative și buclucașe, care
adună flori de vară din fiecare om cu care se înconjoară. Poți povesti patru
sute cincizeci de ani fără întrerupere cu ea, e visătoare și idealistă într-un
fel în care altora le scapă, e un amestec frumos de electricitate și absint, e
de fapt un desen animat pe care toți ar trebui să-l vadă în zilele cele mai goale
de sens. Râsul ei frumos și încrederea pe care ți-o așează pe tavă te face
să-ți imaginezi un înger cu ochii vineți și cu aripile rupte, a cărei țigară
pare consumată pe jumătate, ori pe pantalonii de pijama trăzniți și colorați. E
interesată numai de interesant, în general, și poate tocmai de aceea sunt
mândru că mă pot numi prietenului ei, deși încă mai cred că e vorba doar de o neînțelegere la
mijloc. Mai bine o s-o întreb asta chiar pe ea, exact, pe prietena mea, Iza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu