cred că pot să număr pe degete

cred că pot.

cred că pot să număr pe degete de câte ori

m-am gândit fără nici un avertisment

sau motiv latent

să te sărut.

 

unu.

într-o seară când ne plimbam toată gașca de-a lungul Styxului

iar noi doi evitam

să rămânem în urmă.

dar nu știu cum se făcea

că mereu ne despărțea

2 metri și noaptea

de ceilalți

și o bătaie de inimă unul de altul –

exact

mereu aceeași bătaie timidă de inimă.

 

doi.

țin minte că era lună plină.

și stăteam întins în pat ascultând

vârcolacii zvârcolindu-se și urlând,

până ce mesageri portocalii, subtili și servili

mi-au adus mesajul tău.

țin bine minte că era tot noapte

și noaptea nu era deloc bună.

 

trei.

când ne-am întâlnit accidental,

într-un univers paralel,

pe o stradă oarecare,

după 3 săptămâni în care

am jucat șah cu tăcerea,

pe când căutam implozii ieftine de fericire

și mă îmbrăcam numai în cuvinte

știind că în fiecare dimineață, oglinda îmi spunea bancuri

și-mi reflecta un chip familiar de

clovn trist.

 

patru.

cinci.

șase.

șapte.

opt.

toate, în timp ce am iscălit aceste rânduri.