joi, 25 decembrie 2014

Crăciunul - ca o altfel de așteptare




Aștept.
Aștept ca totuși și mult mai curând noi doi să ne întâlnim Crăciunurile.
Eu pe-al tău și tu pe-al meu.
Aștept cuminte.
Aștept fără-minte.
Aștept să ne întâlnim buzele și privirea
într-o liniște nefirească precum o grefă
de pe creierul de broască țestoasă a lunii.
Și mă hlizesc pe geam la perdeaua de stele
care îmi iluminează cu entuziasm Crăciunul singuratic
și văd catargele cum străpung cerul, leneșe și albe -
dar nu văd nici un foc din pușca matrozului
și nici o piatră nu zboară din praștie
iar majoritatea adormită, tăcută și cu brațele întinse
de zăpadă încă se tânguie oarbă și amețită.
Prevăd cum zorii o să spintece noaptea asta ca pe oricare altă noapte
înroșind suprafața calmă a zilei de mâine ce ascunde
zvonul intermundial al adâncurilor
când erupția spermatică a norilor își calculează clipa de genialitate.



Aștept.
Aștept ca totuși și mult mai curând Crăciunurile toate să se ascundă numai în noi doi.
Aștept.
Aștept deși cuvintele mele mele se dilată deja în așteptarea iminentei și taumaturgicei explozii
Cuvintele, în ele însele, din ele, în ele însele - am spus-o: îmi place să mă repet,
voluptatea
iresponsabilă a gesturilor inventate de mine și repetate de mine
goana cailor pe câmpia pustie
aruncând smocuri de iarbă arsă,
amestecând mai bine zăpada și cenușa celui din urmă foc
vârtejul ninsoric și fulgii lipiți
pe un soare auroral
ca o draperie de săbii de
Damasc erupând
dintr-o singură teacă de azbest.
Ca un actor incert, melodramatic
mă ridic din fotolii, din incunabule și manuscrise învelite în piei moi de
Cordoba și vă mai repet o dată:
"Să iubească mâine cine n-a iubit
Cine-a mai iubit, să iubească mâine iar"
Of, Crăciunule îngâmfat și frumos, mai dă-mi din fumul plantei cu nume ascuns,
mai cântă-mi din cântecul orașului cu nume ascuns
mai adu-mi aminte de iubirea mea secretă
vizitându-mă în nopțile lungi și insomniace
mai arată-mi încă o dată silaba perfectă a zeului
care a pus în mișcare această mașinărie tristă ce se zbate în mine
această mașinărie tristă, inutilă, alchimică și năucitoare
de care îmi aduc aminte la fiecare sfârșit de an din nou și din nou
cu speranța că la un moment dat ea va fi deja aici strigând silabele sacre:
A-JUN-GE!










2 comentarii:

  1. Din postarea aceasta înțeleg că ești un om care iubește nu doar Crăciunul meditizat, dar Crăciunul în adevăratul sens al cuvântului. Poate mă înșel, eu sper să nu.

    Am fost plecată câteva zile de pe meleagurile blogosferei, dar azi, de Crăciun, mi-ai făcut în dar un ceadou neașteptat: alte câteva lecturi pe care să le savurez înainte să adorm!

    Aștept să mai scrii, povestioarele tale mă binedispun de fiecare dată!

    Ah, și ca să nu uit, îți urez un Crăciun fericit și îți doresc să parte de multă dragoste!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine Crăciunul e în persoane, în sentimente, în simțiri. Deci nu te-ai înșelat, frumoasă Albastră Dinah!

    Nici nu știi cât mă bucură fiecare comentariu al tău și semn că ai trecut pe aici. E un sentiment inconfundabil, să știi că cineva rezonează la ce simți t la un moment dat să spui, prin scriitură.

    Abia aștept să mai îmi scrii și tu. E cadoul meu zilnic din partea ta, nu numai de Crăciun.

    Își urez și eu Sărbători Frumoase și strălucire permanentă în privire! :)

    RăspundețiȘtergere