În fiecare seară, nu cu mult înainte să adorm, mă întreb de ce sunt ochii tăi albaștrii.
Unu.
Poate pentru că albastrul nu face zgomot.
Poate pentru că, vezi tu, albastrul e o culoare sfioasă, o culoare timidă, fără gânduri ascunse, fără preziceri, fără exces, care nu se aruncă brusc, dintr-o dată, asupra privirii precum verdele sau brunul, ci o atrage spre sine, o domesticește încetul cu încetul, o îmblânzește, o lasă să vină pe îndelete, tandru, gingaș, și astfel să alunece, să se înece fără a-și da seama câtuși de puțin.
Doi.
Ochii tăi sunt albaștrii pentru că albastrul este o culoare potrivită dorului. Dorinței.
Pentru că albastrul e culoarea în care poți să mori, culoarea în care să fii salvat, culoarea însăși a sufletului după ce s-a dezbrăcat de trup, după ce sângele a țâșnit și toate măruntaiele au ieșit la iveală, prin buzunare de tot felul, părăsind odată pentru totdeauna mobilierul gândurilor.
Trei.
Pentru că albastrul îmi pare un neobosit fugar.
De fapt, nu este chiar o culoare. Mai curând o tonalitate, un timp, o stare, un surâs, ori o rezonanță specială a aerului. Un maldăr de lumină, o echilibrată abundență, o nuanță ce uneori se naște din vidul adăugat altui vid, la fel de nestatornică și transparentă în sufletul omenesc precum în ceruri.
De ce sunt ochii tăi albaștrii?
Simplu.
Pentru că albastrul e aerul ce-l respir, aparența de vid în care chipul meu se mișcă și în care uneori zâmbește. Ochii tăi sunt albaștrii pentru că tot spațiul pe care îl traversez nu e nimic altceva decât un nemărginit albastru, terestru, teluric, invizibil, aproape, și într-atât de apropiat încât, urmărindu-mă, îmi îmbrăcă permanent gesturile și glasul.
Ție ți s-a dat albastru în ochi dintr-un motiv anume. Iar albastrul ochilor tăi, prezent până în încăperea în care adorm în fiecare noapte, chiar atunci când obloanele sunt trase, iar lămpile stinse, e de fapt haina ușoară și definitorie a dragostei ce mi-o porți.
pentru că albastre sunt apele ce înconjoară insula lui Robinson Crusoe, pentru că albastru e cerul sub care trăiește, pentru că albastră e chiar o bucată din sufletul lui. Foarte frumos :)
RăspundețiȘtergereIarăși mă faci să zâmbesc, copil frumos ce ești! Și de câte ori îmi scrii (și îmi scrieți, că sunteți mai mulți de care sufletul meu se bucură) îmi reamintesc de ce trebuie să am grijă de bucuria scrisului. Mulțumesc din suflet, Claudia!
Ștergereclar mi-era dor de abordările tale total neașteptate. care mi-a plăcut cel mai mult? "pentru că albastrul nu face zgomot" îmi vine să mă rotesc, să tropăi, să ud pereţii cu cerneală, doar ca să văd că ai dreptate. :)
RăspundețiȘtergereAgapi, scrisul meu e o continuă căutare, experimentare, o reașezare diferită a lucrurilor. Nu știu dacă îmi iese întotdeauna. Mă ascund în spatele îndoielii. Să-mi zici la ce concluzie ai ajuns, dacă am dreptate sau nu. Sunt tare curios. Te îmbrățișez.
Ștergereai, desigur că ai dreptate. ştii doar şi fără confirmarea mea, agapi. :)
Ștergereştii, am ezitat puţin: agapi pentru un insular? :) ştu că eşti tot tu... but a hansome boy in london... ;)