De mâine, îi voi trimite cu regularitate scrisori Diavolului.
Și, în toate scrisorile mele, o să-i revendic să te lase să rămâi păcătoasă.
O să-i revendic să te lase pentru totdeauna așa cum ești: mândră, înfumurată, curioasă, de neînduplecat.
Vezi tu, aș vrea mereu să mă minți când îmi spui că nu mă iubești.
Aș vrea mereu să rămâi o hoață care fură din orele de somn ale nopților mele și le substituie cu atemporale orgasme.
Am să-i trimit cu regularitate scrisori Diavolului și-am să-i cer să te lase așa cum ești, de neatins, de neconvins, căzută din paradis.
Vezi tu, mie îmi place că nu-ți asculți părinții, ce-ți repetă într-una că sunt doar un vagabond.
Îmi place când fugi și te refugiezi în brațele mele ca după o furtună cumplită, ba chiar sunt în extaz orgolios când îți descătușezi ura nutrind gânduri ucigașe, în care zdrobești orice ochi de femeie ce-și întârzie privirea pe-al meu ochi.
Am să-i trimit cu regularitate scrisori înverșunate Diavolului și-am să-i cer cu insistență să te lase așa cum ești, mai ales că eu te ador când mănânci carne crudă în post. Când muști din carnea buzelor mele, flămânde și lacome și ele.
Am să-i scriu cu regularitate Diavolului și-am să-i spun că te doresc rău, păcătoaso.
Te doresc atât de mult încât mi-e teamă că dacă nu te-ai mai macula pentru mine ți s-ar oferi repede o pereche de aripi pentru a mă părăsi în zbor. Aripi de înger.
Mi-e teamă de îngeri, așa că am să-i scriu cu regularitate Diavolului să te lase exact așa cum ești. Vulnerabilă. Curioasă. Păcătoasă.
Eu te vreau păcătoasă, imperfectă, nu înger. Dacă ai fi un înger aș înnebuni, aș înnebuni că nu te mai pot săruta franțuzește pe gură, la împăcarea după o ceartă foarte bine regizată.
Mi-ar fi groază c-ar trebui, toată viața, să sărut un înger venerat printre atâția alți îngeri, și nu o păcătoasă aparte, obraznică, înghesuită de privirile întunecate ale tuturor celorlați într-un colț, de fiecare dată când intră, duminica, în biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu