Confesiuni ascunse sub privirile tale neatente

Te privesc uneori

și-mi vine să-ți desenez,

să-ți vorbesc ori să-ți scriu

despre dragoste. – Ce poate fi mai

captivant?

Universul

Infinitul

Tu

Și poate singurul bărbat ce te iubește.

Dar acesta, sub povara universului, a infinitului și a ta, nu mai știe să tacă și-ți povestește

câte ceva despre dragoste. Mărunțișuri.

Vezi tu, iubita mea, despre dragoste se spun tot felul de lucruri.

Unii se bat în piept și spun că dragostea e de mai multe feluri. –

Nu e adevărat. –

Dragostea e numai una și e indivizibilă.

Este adâncă.

Este suavă.

Este – în special – spontană.

Adâncimea, finețea, spontaneitatea însă nu pot fi singurele ei atribute [ale dragostei].

 

Acestea n-au nici un fel de valoare dacă [când] nu sunt înnodate în mănunchiul

statorniciei și încrederii. – Tu mi-ai spus că mă iubești. –

Dar oare dragostea ta este adâncă?

Uite, să presupunem că eu aș fi un factor pasiv. –

Și nu aș face absolut nimic ca să-ți stârnesc interesul.

Atunci, tu m-ai uita în 5 minute. –

Așa că fac pe paiața, pe clovnul, pe bufonul și

îți scriu versuri, îți scriu texte, îți scriu scrisori, epistole, dau naștere unor

împrejurări care te-ar putea scoate din sărite, sunt când gelos, când indiferent,

când rece când cald, când drăgăstos când enervant. –

Și dacă nu aș fi așa?

Te-aș pierde fără doar și poate [și fără cale de întoarcere]. –

Dar dragostea ta e suavă?

Spune-mi, despre ce vorbim noi cel mai des?

Despre Vlad, despre Maria, despre Eva Mendez, despre Michelle Dockery,

despre Lolita, despre Morcheeba, [despre Jared Leto], despre Ioana, despre baronul de Münchausen, despre tanti Geta, despre Tarantino, despre... [lua-m-ar toți dracii]

[Tu de multe ori mă rănești adânc]

Uneori mai vorbim și despre mine. –

Iar atunci mă [rănești adânc] simt foarte prost. –

Spune-mi, dragostea ta e spontană?

Mi-ai înfășurat vreodată, din senin, brațele în jurul gâtului?

M-ai sărutat pe neașteptate?

Mi-ai vorbit cu strălucirea-n ochi, mult și pe nerăsuflate?

Spune-mi, dragostea ta e stabilă? –

Mai bine nu. Să nu mai vorbim despre asta. –

Dar totuși, dragostea ta este?

Nu, iubita mea. Nu, nu, nu, nu, de-o mie de ori

nu. Tu nu mă iubești. –

Și de ce?

Hai să încercăm s-o lămurim. –

Întâi să începem cu mine. –

Și s-o luăm tot așa, punct cu punct. –

Dragostea ce ți-o port e adâncă. –

Dar tu ignori speranțele [și sentimentele] mele cele mai

senine și îndreptățite.

Îmi ești un fel de icoană. –

Deși te culci cu alții. – 

 

Ești, pentru mine, femeie perfectă.

Dar tu-i iubești pe alții.

Iar eu, nu caut să-ți fac scene. Ci să fiu cât mai discret. -

Să nu crezi că sunt slab.

Aș putea să suprim totul, dar mi-e dragostea prea adâncă.

Și dragostea mea e suavă. –

Dragostea mea te acoperă, nu te atinge.

Ea te protejează, nu te supără.

Te amuză, nu te face să plângi. –

Și dragostea mea e statornică.

Nici nu mai e cazul să ți-o demonstrez. –

Am aflat, prin urmare, de ce nu mă poți iubi:

Dragostea mea e prea puternică

Și ți-e teamă să nu te răstoarne. –

Așa e, eu am scris texte interesante

Eu am scris versuri, epistole și mărturisiri sentimentale

Eu ți-am apărut aureolat în nimb de

portocală. Așa că ai început să mă admiri neutru.

Să mă respecți.

Dar respectul asfixiază dragostea, anihilează entuziasmul spontaneității,

uniformizează adâncimea, căldura, avântul, totul. –

Și uite-așa, am descoperit și a treia cauză:

Oamenii iubesc în două feluri.

Unii își duc femeia la câmp, o dezbracă și o posedă. –

Ei nu cunosc [știu] nimic mai bun în dragoste decât a te culca cu o

femeie. –

Poate că [ei] au noroi în suflet, nu știu.

Ce nenorocire pe acele femei [aș spune eu] dacă bărbații lor au noroi în suflet! –

Sunt oameni ce nu cunosc frumusețea femeii. –

Ce nu știu să posede

Ce nu știu să mângâie.

Bărbați ce nu știu să inoportuneze, și care trec, discreți, în umbra zidurilor. –

Ei nu simt, ci zâmbesc

Văd cu ochiul liber că ție îți plac cei din urmă. –

Dar, cu toate astea, o să-ți fac o confesiune sinceră:

Tot mi-ești dragă. –

Îmi ești.

Iar când te privesc, ochii tăi îmi limpezesc mintea,

îmi înalță sentimentele și aruncă cu particule de fericire peste visele mele și atunci

nu-mi imaginez că aș putea experimenta vreo voluptate mai intensă decât aceea

pe care o simt când te privesc. –

Eu nu știu adevărul

[Deși îmi doresc să-l știu]

Dar uneori mă simt foarte aproape de el. –

Oare tu crezi că ai mai putea întâlni pe cineva care să fie [tot așa] de aproape de el

când te privește?

Aștept să-mi spui.

Aștept.

La fel cum aștept

ca [dragostea] să nască în inima ta iubirea. –

La fel cum aștept ca dragostea ta să fie adâncă, suavă și stabilă.

La fel cum aștept momentul în care [mi] te vei pierde în ochii mei și-mi vei spune: -

Mi-s dragi multe lucruri, mă fac fericită multe, mă fac fericită uneori oamenii,

stelele, muzica, dansul, pictura, dar cea mai dragă îmi e dragostea ta...

Poate atunci voi atinge adevărul

Și poate că atunci ți-l voi spune și ție. -