Pentru prima dată îți mărturisesc. Îți mărturisesc că nu întotdeauna. Îți
mărturisesc că nu întotdeauna liniștea din jur coincide cu liniștea mea
interioară și că nu întotdeauna cântecul păsărilor din grădina mea și cântecul
de dragoste al inimii mele au același refren și că nu întotdeauna ești dorită
ca acum, când soarele încă răsare pentru mine numai ca să te pot vedea, deși
încă nu te văd, chiar nu te văd, nici măcar când zgomotul urban se temperează, nici
măcar când forfota se odihnește, nici măcar când clopotele unei biserici numai pentru
mine bat, să mă atenționeze, să îmi aducă aminte de tine, de tine cu tot
rafinamentul tău, cu toată delta abundentă a frumuseții tale despre care timid
și stânjenit pentru prima dată mărturisesc.
Și vreau să-ți mai mărturisesc că nu întotdeauna amintirile celorlalți
coincid cu amintirile din mine, pentru că eu nu-mi amintesc decât surâsul tău
încremenit, ca într-un timp pierdut, ca într-o fotografie ștearsă, adică nu-mi
amintesc nimic altceva decât ultima ta privire aruncată înspre mine, știi tu,
privirea aceea aruncată ca o ancoră spre un țărm care mereu se depărtează,
dintr-o zi complet distinctă, care n-ar fi anticipat niciodată o asemenea
mărturisire, o asemenea intimă și ineficientă confesiune sentimentală, în care
să recunosc smerit că nu întotdeauna te-am dorit ca acum, când ești cea mai
dorită dintre toate.
"Sincer iti marturisesc ca nu intotdeauna sunt prezenta atunci cand lumea imi vorbeste, caci gandul mi-e constant la tine si la clipele frumoase ce le port in suflet si le pretuiesc ca o parte din mine. Am ajuns sa fiu trup, suflet, inima, gand... fiinta, dedicata iubirii si vietii, dar aceasta nu ar mai avea nici un sens fara amintirea chipului tau drag ce o am mereu cu mine."
RăspundețiȘtergereDraga, Robert... Imi invalmasesti sufletul de amintiri frumoase si imaginea celui ce odata am iubit cu atata patima si inca-l port in suflet. Chiar imi place sa te citesc si sa vad cat de mult coincid sentimentele noastre, unice totusi in micile detalii. Scrierile tale au devenit hrana pentru nostalgia mea, deci te rog, sa nu te opresti din scris.
Cri, va trebui să-mi povestești odată mai multe despre sentimentele astea senine, nealterate, pe care le porți cu atâta sensibilitate în suflet. Am senzația că experiențele noastre rezonează, pentru că amândoi avem o notă distinctă a dragostei oferite, când o oferim.
Ștergere